Apel la omenie

Este greu să poţi convinge pe cei care nu m-au cunoscut în urmă cu un an şi să le demonstrez că în urma unui regim alimentar poţi avea rezultate atât de miraculoase… Necazurile mele au început din septembrie 1982, când m-am prezentat la un medic internist acuzând dureri ale splinei. Consultată, mi se recomandă repaos şi administrarea unui tratament medicamentos. Dar, totodată, îmi este sesizat un nev pe braţul drept care intrase în agitaţie şi în juru-i se formase un labou.

Sunt sfătuită să consult de urgenţă un specialist dermatolog. O fac fără întârziere şi de aici încep necazurile, suferinţele, deznădejdea. Mă prezint la primul medic dermatolog recomandat şi aceasta, după o examinare îndelungată, este de părere să mă adresez prof. dr. Alexandru Dimitrescu de la Spitalul nr. 10 de Dermatologie. În dimineaţa imediat următoare reuşesc să fiu examinată şi sunt liniştită că nu se pune problema unui neoplasm, iar în următoarele 10 minute sunt operată. Se face citodiagnosticul şi sunt asigurată că a fost un angiom puternic vascularizat.

Cu multă seriozitate, timp de 10 zile merg la pansat şi ca urmare a rezultatului biopsiei sunt supusă unei alte intervenţii, cu extirparea unui nev din vecinătatea celui operat şi a ţesutului primei operaţii.

Sunt asigurată că cele 16 lame făcute în laboratorul de anatomie patologică au ieşit perfecte şi sunt în afara oricărui pericol. În tot acest timp am făcut mai multe analize, acestea fiind de fiecare dată bune. Am făcut şi testele imunologice ca şi imunologia indicată.

Dar cu două luni mai târziu îmi apare un nodul la baza celei de a doua operaţii. Sunt sfătuită să-l operez. Se fac biopsiile necesare şi fac în continuare imunologia şi o serie de alte investigaţii pe care, pentru moment, le consider necesare. Astfel, fac termografie la dr. Mogoş, Spitalul de Oncologie şi la dr. Anton Maria de la Spitalul Militar Central, depistându-mi-se alţi doi noduli – zone reci – fiind îndrumată să-i operez fără întârziere.

Fac tomografie la dr. Şerban Georgescu de la Spitalul Fundeni şi se pune în evidenţă nodului cu densitate de ţesut fibros, iar în spaţiul de clivaj dintre grupul flexorilor şi extensorilor palmari, mici imagini nodulare cu caracter de adenopatie.

Revin la Spitalul nr. 10 şi mi se recomandă să operez cel de-al patrulea şi al cincilea nodul apărut pentru a nu degenera. Sunt operată şi încep din nou biopsii, analize, imunologie. În toată această perioadă ajunsesem la disperare, consultam toţi dermatologii care îmi erau recomandaţi şi mă supuneam oricărei analize care îmi era indicată.

Ajunsesem să transmit această stare de disperare întregii mele familii, prietenilor şi colegilor de serviciu care mă încurajau, dar este greu de explicat ce simte cel în cauză, într-o astfel de situaţie şi dacă consolările au vreun efect. Luni şi luni pline de nelinişte, de agitaţie fără nici un rezultat, de frământări fără soluţie. Întreg sistemul nervos era într-o surescitare excesivă, încât prinsesem teamă de a mai adormi. Plângeam zi şi noapte şi ajunsesem la o sensibilitate jenantă, încât totul era într-o beznă şi fără rezolvare. În noaptea de 9 noiembrie 1983 fac o erupţie pe care nu o mai pot linişti în nici un fel. Sunt la un pas de sinucidere, considerând că am făcut un cancer dermic, fără nici o şansă.

În dimineaţa zilei de 12 noiembrie 1983, constat în jurul operaţiei apariţia altor 4 noduli. Ce mai puteam face? Mă supusesem la 5 intervenţii chirurgicale, la o imunologie strictă, plină de tot felul de suferinţe, căci vaccinul BCG administrat dădea reacţii serioase. Am făcut în decursul acestui an toate investigaţiile recomandate şi nerecomandate, în dorinţa de a mă linişti sau de a găsi o cale de rezolvare. ZADARNIC!

Dar în cursul aceleiaşi zile, de 12 noiembrie 1983, am şansa de a-l cunoaşte pe ing. Popa Valeriu, în urma apariţiei articolului din revista Flacăra.

Primul contact cu acest om m-a şocat. Am rămas uimita căci, schiţând gestul de a mă supune unei consultaţii însoţite de explicaţii privitoare la evoluţia bolii, cu justificarea numeroaselor mele analize, teste şi buletine, domnia sa nu îmi permite să spun ce am, ce am făcut. Mi se face “acel consult” (care acum, după 11 luni de la aşa-zisul tratament, căci nu apelez la nici un medicament, totul se bazează pe o alimentaţie echilibrată, pe mişcare în aer liber, pe autocunoaştere) şi cu multă competenţă mi se spune, spre mirarea mea şi a celor din jur, cauza bolii şi totodată precizează că aceşti noduli apăruţi şi operaţi sunt numai efectul.

Aveam o constipaţie de 10-12 ani, netratată cu seriozitate, care a determinat acumularea acestui depozit de toxine în organism şi care îşi găsea descărcarea prin apariţia acestor noduli. Apelând la chirurgie nu făceam altceva decât să înlătur de fiecare dată efectul, fără să suprim cauza. Totodată mi se spune că în urmă cu 2-3 zile această toxină mi s-a revărsat în sânge, că drumul vindecării este lung, greu şi că reuşita depinde de mine.

În sfârşit! Era ceea ce căutam. Ceva să depindă de mine pentru a mă putea salva, pentru a putea să-mi cresc băieţelul, aşa cum fiecare mamă o doreşte. Am aderat imediat la această ultimă şansă care mi se propunea. Începând de a doua zi, mi s-a recomandat un anumit regim alimentar, mers aproape 2 ore în aer liber, masarea unor anumite puncte, înlăturarea oricărui alt aliment şi uitarea bolii de care eram ameninţată.

Am apreciat şi apreciez modestia acestui Om, căci într-adevăr, numai omenia şi dragostea nemăsurate faţă de semeni pot sădi în inima bolnavului – al condamnatului la moarte – speranţa, încrederea în sine, descoperirea potenţialului energetic al fiecăruia şi de care nu suntem conştienţi. Acest autotratament este la îndemâna fiecăruia, dar necesită o voinţă forte.

Am cunoscut satisfacţia primelor rezultate chiar a doua zi, când am reuşit să mă eliberez de un balast cântărind 4 kg, căci ţin să menţionez că în ultimii ani câştigam în greutate nejustificat, ajungând la 72 kg., la o înălţime de 1,59 m. Tot zbuciumul, suferinţa, disperarea în care m-am aflat un an nu au reuşit să scadă din această greutate. Începând din 13 noiembrie 1983, hrana mea a constat din:
– 1 litru de suc extras din următoarele legume: sfeclă, ardei gras, varză albă, păpădie, ceapă, usturoi, pe care îl consumam între orele 7-11 dimineaţa.
– prânzul la ora 13, alcătuit din 125 gr. grâu netratat, încolţit, 25 gr. miere, 25gr. nucă şi 500 gr. pere.
– seara, la ora 18 consumam acelaşi meniu de la prânz, doar că înlocuiam perele cu mere.

În primele 4 luni am scăzut 20 de kg., această greutate reprezentând surplusul acumulat în timp şi care constituia o povară pentru mine, în ciuda nenumăratelor cure de slăbire. Constatam în fiecare zi că progresele erau uimitoare.

Menţionez că cea de-a 5-a operaţie nu mi s-a sudat, încât timp de o lună şi jumătate am apelat la toate produsele farmaceutice, dar fără rezultat, căci singurul lucru obţinut era acela de a întreţine o stare de sterilitate perfectă, încât rana nu s-a infectat. Eram “liniştită” de cadrele medicale de la Spitalul nr. 10, că o astfel de vindecare este de durată, incizia fiind profundă, că trebuie să am răbdare până se va reface ţesutul. Important este că în urma sfaturilor date de ing. Popa, m-am simţit mult mai bine în mai puţin de o săptămână, folosind şi comprese cu infuzie de nalbă de grădină.

Ameliorarea sănătăţii mele a fost rapidă şi a trezit uimirea mea şi a celor din jur. În urma acestui regim alimentar strict am constatat că 4 noduli s-au resorbit, că nu mai am insomnii, că îmi găsesc un echilibru, că această frică ce mi se cuibărise în suflet începe să mi se diminueze.

Capăt un tonus de viaţă pe care nu-l mai aveam de multă vreme, începe să mă preocupe tot mai mult această autocunoaştere. Rămân şi eu şi toţi din jur uimiţi de performanţele uluitoare pe care le dobândesc şi încep să-mi recapăt echilibrul. În primele 4 luni am scăzut în greutate, dar apoi am rămas cu o greutate constantă. În iulie 1984 am avut posibilitatea să trec la cel de-al doilea regim alimentar, introducând toate legumele, mai puţin cartoful şi roşia, toate fructele, cu excepţia celor acide, având voie să consum şi lactate, dar nu cele fermentate. Văzând că mă simt bine, fac unele abateri care duc la creşterea acidităţii şi la reapariţia unuia din cei 4 noduli.

Eram conştientă că vina era a mea şi fără şovăire reiau primul regim. Constat ameliorări, dar… încep din nou lupta. Nu regret această încercare la care sunt iarăşi supusă căci, într-adevăr, mi s-a confirmat că ceea ce am distrus într-o viaţă nu pot dobândi într-un an. M-am convins încă odată că există un echilibru perfect între ceea ce mi-a prescris ing. Popa şi organismul meu şi că fiecare individ îşi are regimul propriu, adaptat organismului său.

în toată această luptă sunt susţinută cu un devotament nemăsurat de soţul, mama şi copilul meu. Nu pot să nu menţionez marea omenie de care a dat şi dă dovadă soţia ing. Popa, care a contribuit mult la starea mea de sănătate, căci în toată această perioadă am trecut prin multe încercări, luptând să elimin acumulările de toxine din ultimii 10-12 ani. Am făcut oreion, tuse convulsivă, furuncule, febră.

Atunci când ing. Popa era plecat din localitate, minunata lui soţie reuşea să ţină o legătură telefonică între pacienţi şi soţ. De nenumărate ori am simţit această imensă omenie de participare intensă la suferinţa celui care se adresează familiei Popa. Ştiu că această luptă este lungă, că sunt la începutul ei, că mai am mult până voi ajunge să spun că sunt un om perfect sănătos, dar este o luptă a mea, depinde de mine, ştiu ce am de făcut.

Am cunoscut zeci de cazuri disperate care, ajungând să urmeze tratamentul ing. Popa, au renăscut. Secretul acestui tratament constă în urmarea cu stricteţe a celor indicate, a seriozităţii, înţelegerii, autocunoaşterii şi recăpătarea încrederii în sine. Nu pot să nu menţionez că acest Om Minunat, la fabrica unde lucra a avut un colectiv de muncă plin de sensibilitate, că m-am bucurat de multă înţelegere şi afecţiune din partea colegilor de serviciu, fiind alături de mine şi participînd intens la toate necazurile şi bucuriile acestui drum anevoios.

Mulţumesc pe această cale redactorului Adrian Păunescu, care a reuşit să descopere o astfel de valoare. Trebuie să o preţuim, trebuie să fim mândri şi fericiţi că suntem în posesia unui astfel de exemplar unic, trebuie să-1 sprijinim să-i ajute şi pe alţii, să poată reda cât mai multor copii posibilitatea de a fi crescuţi de părinţii lor.

Consider că este momentul să fie ascultat glasul celor mulţi, disperaţi, care doresc să facă totul pentru a se salva. Da-ţi-le această şansă!

Nu doresc să fac din cazul meu un articol de publicitate, departe, foarte departe de acest gând, ceea ce vreau şi doresc din toată fiinţa mea este să se găsească o formă legală pentru a putea să beneficieze cât mai mulţi din cei care ştiu ce este suferinţa, posibilitatea de a lupta pentru ceea ce au pierdut… SĂNĂTATEA.

Sunt ecoul a sute de glasuri disperate sau mai puţin disperate, pentru a ne ajuta. Nu este greu, dar este vital!

AMZULESCU ADRIANA, BUCUREŞTI,
STR. PRELUNGIREA GHENCEA NR.36,
BL. D4, SC. B, ET.l, AP 14, SECTOR 6.

Au trecut 12 ani de când d-na Amzulescu afla stupefiată de la medici că era condamnată la moarte. De atunci a început lupta cu boala prin revenirea la natură, sub îndrumarea d-lui Popa. Rezultatele sunt extraordinare, dar încă ele mai depind de respectarea unui regim de viaţă prescris de cel care i-a arătat drumul spre autovindecare.

În prezent d-na Amzulescu este o persoană foarte activă, este secretara Universităţii Ecologice, unde depune o muncă intensă, uneori lucrând aproape zi-lumină. Acest lucru l-a confirmat în repetate rânduri şi dl. Dolphi Drimer, rectorul Universităţii, elogiind calitatea muncii d-nei Adriana şi cu ocazia deschiderii anului universitar 1995-1996.

Doriti mai multe informatii despre vindecarea cancerului? Contactati-ne acum!