Senzaţia persistentă de balonare, un simptom important al cancerului ovarian, poate fi confundat cu efectul exceselor alimentare, avertizează o organizaţie caritabilă din Marea Britanie, informează joi Press Association.

Foto: Shutterstock

Organizaţia britanică Target Ovarian Cancer le reaminteşte femeilor să rămână vigilente în ceea ce priveşte cancerul ovarian şi să nu confunde balonarea şi alte simptome cu excesele alimentare, scrie Agerpres.

Potrivit unei cercetări realizate de organizaţie, doar una din cinci femei ştie că meteorismul este unul dintre simptomele cancerului ovarian.

Cunoaşterea celorlalte simptome majore – dureri abdominale, senzaţia de saţietate sau lipsa apetitului, senzaţia de urinare frecventă – sunt încă şi mai puţin cunoscute.

Organizaţia spune că un grad de conştientizare crescut în ceea ce priveşte simptomele reprezintă un pas important pentru evitarea diagnosticului întârziat.

În prezent, două treimi dintre femeile din Marea Britanie sunt diagnosticate cu cancer ovarian după ce boala s-a răspândit deja, fapt care o face dificil de tratat şi le pune acestora viaţa în pericol.

Potrivit cercetătorilor, femeile sunt mai înclinate să ia în considerare schimbarea dietei decât să meargă la doctor atunci când se confruntă cu balonare persistentă.

În Regatul Unit, sunt diagnosticate anual circa 7.400 de noi cazuri de cancer ovarian, iar în 2016 s-au înregistrat peste 4.200 de decese din cauza acestei boli.

“Când mă uit în urmă, chiar dacă am văzut simptomele cancerului ovarian, le-am pus pe seama altor lucruri. Într-una din zilele de sărbătoare, soţul meu a observat că nu mănânc mult, dar am crezut că este din cauza faptului că mâncăm seara târziu. Nu confundaţi simptomele cu altceva, luaţi în considerare ce poate însemna balonarea persistentă şi problemele cu vezica, în special în sezonul sărbătorilor”, spune Andrea Oliver, de 55 de ani, din Middlesex, care a fost diagnosticată cu cancer ovarian după ce s-a confruntat cu senzaţia de balonare şi lipsa apetitului în timpul sărbătorilor.

“Meteorismul şi senzaţia de saţietate sunt resimţite frecvent de multe femei în perioada sărbătorilor. Cu toate acestea, este important ca acestea să fie informate despre cancerul ovarian, iar oricine se confruntă cu balonare persistentă ar trebui să-şi facă o programare la un medic generalist. Cunoaşterea simptomelor cancerului ovarian poate salva vieţi”, spune directorul de comunicare al organizaţiei Target Ovarian Cancer, Alexandra Holden.