Chirurgul este cel mai important în tratamentul sarcomului, o formă rară de cancer, care poate apărea oriunde în corp, dar în special la extremități. Pentru ca tratamentul să aibă succes, contează foarte mult stadiul, dar și felul în care este făcută operația.

Dacă scoți doar o parte din tumoră nu faci decât să înrăutățești situația pacientului, spune Leyla Ozer, oncolog specializat în sarcoame. De aceea este esențial ca operația, dar și biopsia, să fie făcute de un chirurg cu experiență în acest tip de cancer.

O umflătură poate apărea de la o simplă lovitură, dar poate însemna și sarcom de țesut moale, adică un tip rar de cancer.

Conf. dr. Leyla Ozer, medic oncolog: Poate fi la extremități, în zona abdomenului, la plămâni, în zona capului și a gâtului, poate fi oriunde, pentru că acest tip de țesut, de legătură este prezent între toate celulele epiteliale, deci peste tot în organism.

De cele mai multe ori apare însă la extremități, adică la nivelul picioarelor sau brațelor. E nevoie să mergeți la medic chiar dacă umflătura nu este dureroasă.

Conf. dr. Leyla Ozer, medic oncolog: Dacă se face greșit incizia pentru biopsie, cancerul se poate răspândi în tot corpul, așa că în special când vorbim despre sarcoamele de la nivelul extremităților, când se suspectează o astfel de boală, medicul ar trebui să trimită pacientul într-o unitate specializată, care are experiență cu acest tip de cancer.

Experiența chirurgului, esențială în tratament: Pentru a reduce volumul tumorii se recomandă de obicei radioterapie, dar tratamentul principal este cel chirurgical.

Conf. dr. Leyla Ozer, medic oncolog: Nu ar trebui să rămână nici măcar o celulă în afara tumorii extirpate. Trebuie scoasă cu totul și marginile de siguranță ar trebui să fie lipsite de celule canceroase. Aceasta este o operație reușită. Dacă scoți doar o parte din tumoră nu faci decât să înrăutățești situația pacientului și prognosticul.

Sarcomul de țesut moale este mai frecvent în cazul copiilor decât la adulți și reprezintă aproximativ 5% din toate tumorile maligne ale copiilor.

Doriti mai multe informatii despre vindecarea cancerului? Contactati-ne acum!