Peste 450.000 de europeni se îmbolnăvesc anual de cancer colorectal, iar peste 230.000 își pierd viața din cauza acestei afecțiuni, spun statisticile Organizației Mondiale a Sănătății. Specialiștii oncologi afirmă că această boală este una a omului modern, pentru că apare și pe fondul alimentației dezechilibrate, bogate în carne, lactate procesate și alimente cu aditivi.

Cele mai periculoase sunt alimentele procesate din carne (sunt bogate în calorii și cresc și nivelul colesterolului), pâinea în cantitate mare și produsele de panificație. În plus, alimentația pe bază de lactate din prezent este de o calitate mai slabă, din cauza metodelor industriale. Procesul pasteurizării și utilizarea metodelor de sterilizare pot distruge atât microorganismele benefice, cât și pe cele dăunatoare. De asemenea, pentru a fi procesate, alimentele suferă o serie de modificări fizice, chimice și conțin aditivi artificiali care au potențial carcinogen”, avertizează medicul Cristina Guduleasa, specialist radioterapie în cadrul Spitalului Oncocard.

Cancerul colorectal este pe locul doi ca frecvență în rândul femeilor, după cancerul de sân, și al treilea ca frecvență în rândul bărbaților, după cel de plămâni și prostată. 15 la sută dintre cancere pot fi moștenite genetic, însă în restul cazurilor, fumatul și alcoolul pot juca un rol fatidic.

Fumatul crește riscul de cancere colorectale de 2,5 ori, existând studii care au legat fumatul de dezvoltarea adenoamelor colorectale, în special după 35 ani de fumat. Alcoolul e un factor de risc important pentru mai multe tipuri de cancer, printre care și cele de colon. Există mai multe mecanisme prin care alcoolul își exercită acest potențial de a dezvolta tumori maligne, cum ar fi metabolizarea lui în acetaldehidă, compus chimic cancerigen”, adaugă specialistul.

Doriti mai multe informatii despre vindecarea cancerului? Contactati-ne acum!