– Părinte, ce este mai bine să cer, mila lui Dumnezeu în general sau să adresez şi cereri concrete potrivit cu “Cereţi şi vi se va da vouă”[3]?
– Să te rogi în general şi să spui: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte pe cei ce suferă trupeşte şi sufleteşte“, în această rugăciune sunt cuprinşi şi cei adormiţi. Dacă-ţi vine în minte o rudă, spune şi pentru ea o rugăciune: “… Miluieşte pe robul Tău cutare“, şi treci imediat la rugăciunea generală pentru toată lumea, “… Miluieşte toată lumea Ta”. Poţi să-ţi aduci aminte de o persoană care are nevoie şi să te rogi puţin pentru ea, după care spune: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi şi să te doară pentru toţi, ca să nu plece… trenul doar cu un călător. Să nu ne oprim numai la o singură persoană şi după aceea să nu putem ajuta cu rugăciunea nici pe ceilalţi, nici pe noi înşine. Când, de pildă, te rogi pentru un bolnav de cancer, să te rogi pentru toţi bolnavii de cancer şi să spui şi o rugăciune pentru cei adormiţi. Sau vezi un nefericit. Mintea ta să meargă imediat la toţi nefericiţii şi să te rogi pentru ei. Imi aduc aminte că atunci când eram mic am văzut un cerşetor ce trăgea să moară alături de o casă turcească, la zece metri mai departe de a noastră, îl chema Petru. Dimineaţa turcoaica l-a găsit lângă casa ei şi mişcându-l să se scoale, şi-a dat seama că a murit. Chiar şi acum îl mai pomenesc. Câţi astfel de “Petru”‘ există în lume! Atunci când cineva se roagă în mod special pentru o persoană, dar se gândeşte că suferă şi semenii noştri, se foloseşte pentru că i se străpunge inima. Astfel, cu inima îndurerată, de la cazurile concrete merge la cele generale şi ajută tot mai mult prin rugăciunea inimii.
Este bine ca monahul să îşi împartă rugăciunea sa în trei părţi: pentru sine, pentru toată lumea şi pentru cei adormiţi. Deşi împărţirea aceasta s-ar părea că este dreaptă, tot pentru sine se îngrijeşte mai mult, deoarece el este unul, în timp ce viii şi adormiţii sunt milioane.
– Părinte, când sunt la ascultare mă rog de obicei pentru mine însumi.
– Aceasta nu este corect. Dacă te rogi în chilie pentru tine însuţi şi afară de chilie tot pentru tine, atunci cum ţi se va străpunge inima? Atunci când intră dragostea, durerea, jertfa, intră un interes mai înalt şi inima se îndulceşte. Procedând astfel nu vei uita niciodată rugăciunea în vremea lucrului. Este ajutată atunci şi lumea eficient, se foloseşte şi cel ce se roagă, simţind astfel o bucurie duhovnicească. Să-ţi faci ascultarea şi să spui: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi”, ca astfel să fie ajutaţi toţi oamenii. In “miluieşte-ne pe noi” sunt cuprinşi toţi. Chiar şi cei cinci-şase mari – câţi sunt ei – de care atârnă soarta întregii lumi. Să lucrezi şi să te rogi pentru cei ce lucrează. Rugăciunea aceasta cuprinde şi pe cei ce lucrează trupeşte şi pe cei ce lucrează duhovniceşte. Pentru că sunt mulţi cei care lucrează, şi încă lucrează mult. Unii lucrează pentru binele Bisericii şi al societăţii. Alţii lucrează pentru rău: nu dorm gândindu-se cum să distrugă lumea. Alţii fac congrese şi încearcă să afle modalităţi prin care să împiedice pe cei ce vor să facă rău. Alţii iarăşi lucrează zi şi noapte, nu dorm ca să afle soluţii la problemele generale. Să te rogi ca Dumnezeu să lumineze şi pe cei răi ca să facă mai puţin rău sau să înlăture cu desăvârşire răul. Să lumineze şi pe cei buni, ca să ajute lumea. Să te rogi şi pentru cei care vor să lucreze dar nu pot lucra, pentru că sunt bolnavi. Şi pentru cei sănătoşi care nu găsesc de lucru şi au nevoie.Să te gândeşti la diferite situaţii şi să te rogi pentru ele. Atunci când mintea merge la toţi aceştia, inima se străpunge de durere şi rugăciunea se face din inimă. Atâţia oameni au nevoie de rugăciune în decursul unei zile întregi. Să nu se facă risipă de timp. De la cel ce nu are mare nevoie de rugăciune – chiar dacă acesta ar crede că are – înaintează cineva şi se gândeşte la toţi aceia care au mai mare nevoie. Atunci se ajută şi cel ce credea că are nevoie, deoarece s-a făcut pricină ca celălalt să se roage pentru mulţi.
Niciun comentariu până acum