Mihaela Balaniuc mucenica martira

Iata ce aflam din articolul O tânără bolnavă de cancer a preferat să moară, decât să facă întrerupere de sarcină:

Miracolul unei noi vieţi e mai puternic decât cancerul. O tânără din Agigea a luptat cu boala în timp ce era însărcinată. A născut o fetiţă sănătoasă, dar la scurt timp pacienta a decedat. A aflat că are cancer renal abia în timpul sarcinii. O echipă medicală pluridisciplinară, formată din medici de diferite specialităţi, au analizat cazul în amănunt. Specialiştii i-au recomandat întreruperea sarcinii, însă Mihaela Balaniuc nu a acceptat. S-au depus eforturi pentru a menţine în viaţă atât copilul, dar şi pacienta. Este un caz cutremurător. Vorbim despre o tumoră care afectase rinichiul. În momentul în care s-a efectuat cezariana, tumora a evoluat foarte mult. O tumoră peritoneală, din câte am înţeles, este considerată o tumoră agresivă cu prognostic nefast. Pacienta a vrut să salveze viaţa copilului. Ea a aflat în timpul sarcinii de această afecţiune. Creşterea în dimensiuni a afecţiunii tumorale ne-a pus pe gânduri, a declarat, pentru Replica, dr. Cătălin Nicolae Grasa, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Cazul i-a uimit pe medicii obstetricieni, care spun că foarte rar o femeie cu un asemenea diagnostic grav poate duce la bun sfârşit o sarcină. Nu ne-am mai confruntat cu un astfel de caz, a precizat dr. Grasa. Şeful Clinicii de Obstetrică-Ginecologie, dr. Vlad Tica, susţine că micuţa se află sub stricta supraveghere a medicilor. Este un caz trist şi nu îmi doresc să fie în plus un moment de anxietate pentru familie. Copilul este bine, a declarat dr. Tica. Cadrele medicale susţin că numărul pacientelor diagnosticate cu tumoră în fază terminală este în creştere. Unul dintre motive ar fi amânarea vizitei la un medic specialist.

Alexandra VASILE

Pentru Mihaela, o tânără de 24 de ani din Agigea, cel mai frumos moment din viața ei s-a transformat în cea mai crâncenă luptă pentru a supraviețui. Asta pentru că în ziua în care a aflat că este însărcinată medicii i-au mai dat o veste. Iar alta mai rea nu se putea.

„La eco i-au spus că are chist hepatic, a așteptat patru luni și la operație i-a zis că are tumoră la rinichi“, a spus soțul.

Altfel spus, tânăra mamă avea cancer la rinichi. Medicii i-au recomandat să întrerupă imediat sarcina, ca să-i poată scoate rinichiul bolnav. Dar Mihaela a decis ca micuța pe care o purta în pântece să vadă lumina zilei.

Cu orice preț, chiar și al vieții ei, așa că nu a renunțat la sarcină și a refuzat orice tratament sau operație care putea să afecteze în vreun fel dezvoltarea copilului pe care și l-a dorit.

„I-am recomandat întrerupere de sarcină, la fel și medicii de la București“, a afirmat doctorul Victoria Bădărău.

Mihaela s-a întors la Agigea și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca fetița ei să vină pe lume. S-a luptat în fiecare ceas cu boala, s-a rugat și a sperat. Nu s-a plâns că-i este rău, atâta vreme cât știa că în pântecele ei, micuța este bine.

„În ultima perioadă s-a simțit mai rău. Era conștientă de ce se va întâmpla“, a spus cumnatul tinerei.

Însărcinată în 34 de săptămâni, a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Constanța. Pierduse mult pentru că organismul ei, slăbit de boală dar și de sarcină, nu se mai putea lupta cu cancerul. Medicii au decis să îi facă atunci cezariană pentru a o salva pe micuța care la naștere a cântărit puțin peste 2 kilograme.

 „Fetița este sănătoasă, a luat în greutate. Are nevoie de dragostea familiei“, a spus doctorul Livica Frățiman, medic șef Secția de Neonatologie.

Imediat ce a dat viață fetiței, tânăra a început să se simtă din ce în ce mai rău. Spera totuși că își va reveni și își va ține micuța în brațe.

„Mă întreba «dar eu de ce nu îmi revin?» Nu am putut să îi zic că medicii nu îi dădeau nicio șansă“, a povestit soțul.

La două zile după naștere, corpul Mihaelei, măcinat de cancer, a cedat.

Chiar și când se afla în comă, medicii au continuat să-i aducă la căpătâi copilul nou-născut. În amintirea mamei, fetița va purta numele Maia Mihaela, dar, din păcate, nu-și va cunoaște niciodată mama.

 „Îi vom spune cine a fost mama, ce a făcut pentru ea“, a adăugat tatăl.

Când ne pregătim să ne despărțim de soțul tinerei ne arată că poartă la gât verigheta și inelul de logodnă. Așa, Mihaela va fi mereu aproape de ei.

Comentariu saccsiv:

Sa ne amintim de spusele Parintelui Ilie Cleopa:

Sunt o seama care mor in durerile nasterii. De aceea Biserica, prin dumnezeiestii Parinti, luminata de Duhul Sfant, spune : ” Femeia care este gravida, este dezlegata si pregatita de moarte “, ca multe se intampla sa moara; de aceea nu o opresti de la impartasire. Iar daca se intampla si moare, ea isi pune viata pentru copil, ea este martira; ca asa ne-a invatat apostolul. Pentru durerile acele Dumnezeu ii iarta toate pacatele si este ca o mucenita, ca o martira.

Cititi va rog mai multe la:

ROLUL FEMEII IN FAMILIE, SOCIETATE SI IN BISERICA 

 sursa: saccsiv, decembrie 11, 2013