Doamna Andrée – un om al lui Dumnezeu printre noi MARTURIA IMPRESIONANTA A PR. CIPRIAN GRADINARU DESPRE VIATA UNEI CONVERTITE LA ORTODOXIE

Îmi iau libertatea să vorbesc despre unul dintre Drepții, să zic așa, pământului belgian: Doamna Andrée. O doamnă născută în Belgia, crescută în Belgia, convertită la maturitate la Ortodoxie. O viaţă oarecum simplă, dacă e s-o privim din exterior: provenea dintr-o familie cu doisprezece copii, a făcut şcoală, a lucrat câţiva ani, s-a căsătorit cu Marc, au avut şase copii, pe care i-a crescut cu multă dragoste şi jertfă. La un moment dat s-a îmbolnăvit de cancer. A luptat mult, a suferit mult, iar acum a plecat la Domnul.

convertite la ortodoxie, om al lui Dumnezeu

Însă, din perspectiva proniei dumnezeieşti, în mod cert, viața ei – aparent atât de simplă – are o mare importanţă pentru comunitatea noastră, căci, omenește vorbind, prin ea a început totul. Și dacă noi suntem azi aici, în biserica aceasta, dacă de patru ani ne rugăm aici, dacă de patru ani săvârșim aici Sfânta Liturghie, dacă ne putem întâlni cu Dumnezeu, dacă atâția oameni și-au găsit pacea în locul acesta, rugându-se, spovedindu-se, împărtăşindu-se, înnoindu-se sufletește, toate le datorăm, bineînțeles, lui Dumnezeu – lui Dumnezeu, dar Care a ales să lucreze prin Andrée. Și iată cum s-au întâmplat lucrurile…

O lecție de viață

Fiind prieteni de familie, era la curent cu dorul meu de a găsi un loc unde să întemeiem o mănăstire pentru românii din partea aceasta a Europei. În ianuarie 2011 a aflat că se scosese la vânzare proprietatea unei comunităţi catolice și l-a sunat pe proprietar. Acesta a repezit-o, spunând că a luat deja legătura cu toate comunitățile ortodoxe din Belgia – inclusiv cu reprezentanţii parohiilor româneşti din Belgia – și nici una nu era interesată. Însă Doamna Andrée a insistat în mai multe rânduri, spunându-i că e vorba de o parohie nouă, cu un preot nou, care ar vrea să vină să vadă locul. Perseverenţa ei l-a înmuiat pe proprietar, care a acceptat în final să mă întâlnească. Așa am descoperit fosta mănăstire catolică din Vedrin, locul în care Andrée și familia ei obișnuiau să meargă la slujbă pe vremea când erau catolici, și care urma să fie „reprofilată” în scopuri comerciale dacă nu se găsea un cumpărător interesat în folosirea sa ca lăcaș de cult. Cu binecuvântarea și sprijinul Înalt-Preasfințitului Iosif şi prin jertfa multor compatrioţi – în special a celor care azi constituie Parohia „Toţi Sfinţii” din Namur – am reușit să cumpărăm așezământul și să ctitorim astfel mănăstirea noastră din Belgia.

Vedeți, dacă Andrée nu s-ar fi rugat, dacă nu ar fi stăruit să-l convingă pe cel care vindea să ne dea o şansă, dacă nu şi-ar fi dorit mult să mă ajute, dacă s-ar fi descurajat imediat, cu siguranţă nu am fi astăzi aici. Este o lecție extrem de importantă pentru fiecare dintre noi despre ce înseamnă stăruința în gândul cel bun și dăruirea de sine în rugăciune – o rugăciune care i-a deschis inima, pregătind-o pentru săvârșirea lucrării Domnului prin ea.

De aceea, nu pot să nu înţeleg întâlnirea noastră cu Andrée și dintr-o perspectivă eshatologică. În primul veac, sfinți erau numiţi cei care luptau să sălășluiască în ei Duhul Sfânt, cei care erau mădulare ale Trupului lui Hristos – Biserica (cf. Efeseni 1:1). Despre acești sfinți spune Apostolul că „ne vor judeca” (1 Corinteni 6:2). Nu neapărat Sfântul Pavel răpit la Ceruri, nu Sfântul Siluan care L-a văzut pe Hristos în Lumina nezidită – și ei ne vor judeca, dar cred că mai aspră ne va fi judecata întâlnindu-ne cu oameni ca Andrée, contemporani nouă, trăind în aceeaşi societate care s-a lepădat de Dumnezeu, suferind de singurătate (nedorită!) şi boală atâţia ani, trăind aceleași „frustrări” ca multe din femeile creştine de astăzi (pentru că și ea a fost un om înzestrat cu daruri de tot felul, și cu toate acestea a ales să facă șase copii și să stea acasă să-i crească). Deși nu s-a „împlinit” într-o viaţă socială sau carieră, cum se zice, deşi s-a „făcut de râs” în fața familiei, în fața prietenilor („Nu ești în stare de ceva mai bun, faci ce-ți spune bărbatul tău, depinzi de el”, și câte din acestea n-o fi auzit), și-a luat libertatea să-L aleagă pe Hristos. Și, pentru asta, teamă să ne fie că-n ziua Judecății ne vom întâlni cu astfel de oameni, și nu uşoară ne va fi judecata propriei conștiințe tuturor celor care am ştiut mult, am primit mult (printre altele, ca şi dar de la Dumnezeu, nu e puţin lucru să te naşti într-o ţară ortodoxă), şi facem puţin, prea puţin…

A fi sincer cu Domnul şi într-un continuu dialog cu El

Dar cum a ajuns până acolo Andrée? În primul rând a trăit o convertire continuă, de-a lungul întregii vieți. S-a educat întru învăţătura Bisericii și, de-a lungul celor cinci-șase ani cât am cunoscut-o, n-am văzut niciodată la ea o atitudine greșită, neduhovnicească. Într-o vreme, când nu înțelegea ce e cu boala ei (paisprezece ani s-a luptat cu cancerul), s-a revoltat împotriva lui Dumnezeu, pentru că se temea că n-o să-și poată crește nepoții. Dar n-a ascuns lucrul ăsta, l-a spovedit, mi l-a spovedit, și a primit cu bucurie cuvântul pe care i l-am spus, să-I ceară lui Dumnezeu ca El să vorbească inimii ei – să nu aștepte nici de la oameni, nici de la cărți răspunsul la întrebarea de ce a îngăduit Dumnezeu să vină boala asta peste ea. M-am bucurat mult când, cu câteva săptămâni înainte de adormirea ei, ne-am întâlnit și am avut o discuție mai lungă și mi-a spus că și-a găsit pacea cu Dumnezeu și a înțeles de ce a venit boala. Nici n-am vrut să știu, nici nu e pentru mine să știu de ce a cercetat-o pe ea cancerul. E între ea și Dumnezeu, și așa trebuie să rămână. E lucrarea ei de mântuire. E suferința ei, asumată.

 

continuarea pe cuvant-ortodox.ro