Consumul de broccoli are beneficii surprinzătoare asupra organismului, fiind sursă bogată de vitaminele B6, C și K, potasiu, mangan, fosfor, folați, calciu și seleniu. Însă atunci când este consumat alături de roșii, devine un super aliment. 

brocolli, broccoli

Broccoli conține glucozinolați, fitonutrienți, flavonoide și diferiți compuși antioxidanți, dar și sulforafanul, un compus care distruge celulele canceroase fără a deteriora celulele sănătoase din jur.

Datorită tuturor substanțelor nutritive pe care le conține, broccoli are capacitatea de a preveni diferite tipuri de cancer, reduce colesterolul, îmbunătățește sistemul digestiv, detoxifică organismul, întărește sistemul imunitar, protejează pielea etc.

Un alt compus care luptă împotriva celulelor canceroase este licopenul, ce se găsește în roșii. Acesta este un antioxidant bun şi inhibă dezvoltarea celulelor canceroase. 

Astfel, potrivit unui studiu publicat în Journal of Cancer Research, consumate împreună, aceste două alimente devin o armă împotriva celulelor canceroase. 

“Când roșiile si broccoli sunt consumate împreuna, vom obține un efect aditiv, adică o substanță contribuie la acțiunea altei substanțe, putând să îi schimbe compoziția și efectele. Credem că este așa pentru că diferiți compuși bioactivi din fiecare aliment lucrează pe căi diferite împotriva cancerului”, a explicat John Erdman, profesor de nutriție la Universitatea din Illinois.

Concluziile cercetătorilor se bazează pe un studiu realizat pe șoareci, cărora le-au fost implantate celule canceroase de prostată. Apoi, rozătoarele au fost hrănite astfel: unii au primit 10% pudră de roșii și 10% pulbere de broccoli, în timp ce alții au primit doar pudră de tomate sau doar pudră de brocoli. Grupul care primit atât pudra de brocoli cât și pe cea de roșii a avut cele mai spectaculoase rezultate, tumorile lor fiind diminuate semnificativ.

Cercetătorii spun că oamenii ar trebui să mănânce aproximativ o ceașcă și un sfert de brocoli crud și două cești și jumătate de roșii proaspete pentru a obține aceleași beneficii.

Sursă: doctorulzilei.ro / Foto: pixabay.com

Doriti mai multe informatii despre vindecarea cancerului? Contactati-ne acum!