Doamne, ajută! Auzisem de Sfântul Nectarie de la o prietenă de-a mea, învăţătoare, dar fără să fiu curioasă să citesc viaţa si minunile sale. Nu mă gândeam că într-o zi voi putea eu însămi să-l mărturisesc.
Aş vrea să menţionez două întâmplări premergătoare minunii săvârşite de Dumnezeu şi sfinţii lui. Anul acesta soţul meu avea de făcut o inspecţie de grad şi, în zona respectivă, era localizată Mănăstirea Berinţa. Am insistat să ne ducă şi, împreună cu fetele mele – Elisa şi Anastasia – şi o doamnă de la bisericuţa la care mergem, am urcat dealul spre mănăstire. Era frig, zăpadă, aşa că ne-am dus în biserică. Văzându-ne, o maică a insistat să mergem la casa monahală, gândindu-se probabil la fete. Noi am rămas şi am citit acatiste, am cântat cântări bisericeşti, iar apoi am răspuns invitaţiei. La un moment dat, Elisa a venit la mine cu o icoană. Mirată, am întrebat-o de unde o are. Mi-a zis, arătând spre un bărbat, că i-a dăruit-o. Era un frate ce ajuta pe la sfânta mănăstire. Discuţia a decurs astfel, din ce-şi mai aminteşte fata:
– Când te-ai născut?
– Pe 9 noiembrie.
– De Sfântul Nectarie. El e protectorul tău, să-ţi aduc o icoană să-l vezi. Ţi-o dăruiesc.
Fetiţa a venit la mine încântată. M-am bucurat şi eu şi m-am simţit ruşinată că n-am fost curioasă să aflu ce sfinţi s-au născut pe 9 noiembrie. Aş face o paranteză. La naşterea fetiţei, care a fost foarte grea, doctorul m-a abandonat spunându-mi că mor alături de pruncul ce-l voi naşte. În acel moment m-am rugat şi Maicii Domnului, gândindu-mă că mor. Doctorul a plecat, am rămas cu moaşele şi, dintr-odată, am văzut o femeie cu un acoperământ mov-albastru care era deasupra mea, învăluindu-mă. După un timp, parcă m-am trezit auzind: Este fetiţă. Atunci am realizat că a fost o minune. L-am întrebat pe doctor ce s-a întâmplat cu mine, mi-am pierdut cunoştinţa… Am văzut că nu reacţionează şi mi-am zis că este o minune. M-a ajutat Maica Domnului, văzând în ce situaţie eram.
Am mai povestit şi altora minunea, dar cred că… ei considerau că fabulez. Revenind, sigur Maica Domnului a vrut ca Elisa să-şi cunoască şi sfântul protector, pe Sfântul Nectarie, la Mănăstirea Berinţa. A doua întâmplare a făcut să ajungem chiar la moaştele sale. Auzisem de la un monah că merge la Mănăstirea Ruoaia, Lăpuşu Românesc, şi mă gândeam că eu n-am fost pe acolo. Aşa că i-am spus soţului că aş vrea să facem un pelerinaj. Într-o duminică, soţul şi-a manifestat disponibilitatea de a mă duce la această mănăstire, dar era cam ora nouă şi am zis că după Liturghie, căci e de mers cam două ore din Baia Mare şi nu e bine să circulăm în timpul Sfintei Liturghii. După terminarea slujbei la biserică am spus şi credincioasei care m-a însoţit la Mănăstirea Berinţa şi, după puţină vreme, am plecat. Pe drum, soţul meu a zărit maşina episcopului şi s-a gândit că vine de la Mănăstirea Rohia. Ajunşi pe drumul spre mănăstire, doamna a simţit ceva deosebit. Eu i-am zis că normal… e o mănăstire. Doamna îmi mărturisea că totuşi e ceva mai mult, e o sărbătoare. După ce am ajuns, am vorbit cu o maică, care ne-a spus că a fost acolo Preasfinţitul, fiind hramul mănăstirii. Am mers la închinat şi… la moaştele Sfântului Nectarie. Eram bucuroasă că fetiţa mea poate să se închine la protectorul ei.
Ei, şi acum vine minunea cea mai mare, vindecarea mea. Prin luna iunie-iulie (nu mai ştiu exact, fiindcă nu credeam că o să am ocazia să mărturisesc acest lucru), am simţit o sensibilitate sub braţ. La o palpare mai atentă am simţit chiar o durere, părerea mea era că e un nodul, fapt confirmat ulterior de medicul de familie. Acesta mi-a făcut un bilet de trimitere către un medic, fără însă să-mi spună specializarea acestuia. Aveam să aflu, după o zi, spre disperarea mea, vorbind cu o doamnă bolnavă de cancer, că doctorul la care mă trimisese era oncolog. Am mers la bisericuţa Sfântul Iosif Mărturisitorul, la Taina Sfântului Maslu şi pe drumul spre casă mi-am spus: Dumnezeu m-a creat, El poate să mă vindece. M-am hotărât să merg la mănăstiri înainte şi în special la moaştele Sfântului Nectarie, la Mănăstirea Ruoaia, şi apoi pe la medici.
Ziua următoare, într-o sâmbătă am plecat împreună cu familia mea. M-am închinat, am zis rugăciuni cu cuvintele mele simple, atât la moaştele sfântului cât şi la ceilalţi sfinţi ale căror moaşte se mai aflau aici. Apoi am plecat spre Mănăstirea Rohiiţa, unde am participat la miezonoptică şi la rugăciuni de dezlegare. Un părinte mi-a dat o sticluţă cu ulei de la mai multe sfinte masluri, cu care să mă ung în zona nodulului. Am dormit acolo, palpându-mă tot timpul, tristă mai ales că pe Anastasia o mai alăptam şi mă gândeam ce ar însemna pentru ea să nu mai aibă mamă. Cancerul era deasupra mea… nu puteam scăpa de acest gând. A doua zi, în timpul Liturghiei, cum invocam eu ajutorul Sfintei Treimi la icoana căreia m-am dus la începutul Liturghiei, împinsă parcă de cineva de la spate, am simţit o tăietură puternică, dezechilibrându-mă puţin. Mă temusem să nu fie de la inimă, din cauza supărării. După câteva secunde iarăşi mă atinsesem de acel loc şi… nodulul dispăruse. A fost o operaţie pe viu. Îmi venea să strig în gura mare. La predică, Părintele făcea pomenire de vindecarea slugii sutaşului şi mă gândisem, ce coincidenţă… Dumnezeu a făcut o mare minune cu mine.
Nu aş vrea să neglijez şi ajutorul celorlalţi sfinţi, al căror aport a fost semnificativ şi ale căror icoane le am în colţişorul de rugăciune; de asemenea, ajutorul monahilor adormiţi sau în viaţă, al căror nume l-am invocat. De atunci, aceşti sfinţi, monahi, sunt prietenii mei de nădejde. În semn de mulţumire am mers din nou la vreo două săptămâni pe acelaşi itinerar. În pelerinajul făcut acum, la început de august, prin Moldova am simţit, de asemenea, ajutorul sfinţilor în întâmplări deosebite, ceea ce m-a făcut să nu mă îndoiesc de grabnica apropiere de sufletul nostru. Nu m-am mai dus la medici, am fost scutită de investigaţii costisitoare, de stresul aferent şi de deznădejde. Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale!
Niciun comentariu până acum