Timişoara, 300239
CIF: 29841214
Ești pacient cronic sau cu cancer?
Ne poți apela la numărul de telefon 021 253 0591 (tarif normal) și te vom susține telefonic în această perioadă!
Sediu Social: Str. Intrarea Teleajen Nr. 5, Sector 2, Bucuresti
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a fost înfiinţată în anul 2005 din necesitatea ca toţi cei care luptă împotriva cancerului să devină o forţă cu o voce puternică. FABC este interfaţa între organizaţiile membre şi instituţiile statului, instituțiile europene implicate în sănătate, precum şi organizaţiile europene şi internaţionale similare. FABC reprezintă interesele a peste 75.000 de membri în întreaga ţară, pacienţi, supravieţuitori şi voluntari.
FABC este o federație formată din 26 de asociații care activează pe plan local la nivelul județelor. Detalii – Lista Asociatii Membre
Misiunea FABC este de a face lobby şi advocacy activ pentru promovarea, respectarea şi garantarea drepturilor pacienţilor cu cancer, implementarea măsurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii.
Fundația Română contra Cancerului de Piele este organizaţia non profit care are misiunea de a combate cel mai frecvent cancer din lume – cancerul de piele.
Cancerul de piele poate cauza multa suferinta si iti poate pune in pericol viata, daca nu este depistat si tratat la timp. Descoperit devreme insa, este perfect vindecabil.
Depinde de tine sa nu dai nici o sansa cancerului de piele si sa ai o piele sanatoasa.
In paginile acestui site vei gasi informatii utile despre principalele forme de cancer de piele precum si despre modul in care le poti preveni, ingrijindu-ti si protejandu-ti pielea.
Daca ai nevoie de informatii suplimentare ne poti contacta la adresa de e-mail: info@cancerdepiele.ro
Într-o perioadă în care cazurile de Human Papillomavirus sunt din ce în ce mai frecvente, nevoia de informare despre metodele de depistare şi diagnosticare, despre tratamentele existente sau nou apărute, precum şi schimbul de experienţă şi lucrul în echipe interdisciplinare sunt principalele aspecte cu care se confruntă cadrele medicale care au în îngrijire pacienţi cu HPV.
În acest context, înfiinţarea Societății Române de Human Papillomavirus – SR-HPV – care reunește personalităţi şi cadre medicale din toate specialităţile ce se confruntă cu cazuri de HPV, nu doar din sfera ginecologiei, nu numai că era necesară, ci reprezintă un mijloc şi un liant util în crearea, susţinerea şi dezvoltarea de programe naţionale pentru a veni atât în sprijinul specialiştilor din România în ceea ce priveşte accesul la informare, schimb de experienţă şi găsirea de soluţii în tratarea corectă şi la timp a cazurilor de HPV, cât şi de a facilita accesul acestora la acţiunile şi descoperirile care au loc în străinătate pe tema acestei controversate afecţiuni.
Spitalul Județean Mavromati din Botoșani este pentru această zona cea mai importantă instituție în asigurarea asistenței medicale pentru locuitorii municipiului și ai comunelor arondate.
Secția Oncologie medicală are un număr de 60 de paturi și ofera urmatoarele servicii medicale:
*Chimioterapie
*Tratamentul urgentelor oncologice
*Consultatii intersectii
*Tratamentul complicatiilor post chimioterapie si a bolilor asociate
*Reevaluari conform ghidurilor