mâncarea picantă, femeie_gustand_din_ardei_iute

Mâncarea picantă, mâncarea indiană poate că nu se află pe lista ta de preferinţe, dar, după ce vei citi acest articol, cu siguranţă te vei gândi de două ori înainte de a decide ce preparate vei mânca la cină.

Înainte de toate trebuie să ştii că nu este vorba de chipsurile picante şi nici de aripioarele alea super iuţi pe care le găseşti la fast food-uri. Dacă e picantă, nu înseamnă că anulează toate efectele negative ale unui preparat nesănătos. Totuşi, s-a dovedit că cei care condimentează mâncarea cu ardei iute uscat sau proaspăt vor trăi mai mult şi pot preveni apariţia unor boli.

Scade riscul de cancer, iar inima e mai sănătoasă

Multe cercetări au demonstrat că există legături puternice între capsaicina, un ingredient important bioactiv existent în praful de chili, și un  risc scăzut de apariţie a cancerului. De altfel, consumul dealimente picante scade  incidenţa complicaţiilor gastrointestinale şi întăreşte sănătatea cardiovasculară. 

Echilibrează nivelul de zahăr în sânge

Aceste condimente au efect puternic asupra microbiomelor și a florei intestinale, și s-a dovedit că reduce riscul apariţiei de sindrom metabolic și diabet zaharat, deoarece acestea contribuie la îmbunătățirea homeostaziei glucozei.

Previne creşterea în greutate

Dacă vrei un motiv mai puternic pentru a mânca picant, află că acest lucru te ajută să previi acumularea de kilograme şi chiar te scapă de  kilogramele în plus, prin imbunătăţirea metabolismului. Mai mult, mâncarea picantă poate fi legată de longevitate, dat fiind că scade apetitul – ceea ce înseamnă că reduce riscul de obezitate.

Deci, în general, alimentele condimentate te pot scăpa de multe complicaţii asociate cu supraponderabilitatea.

Stimulează sistemul imunitar și luptă contra infecției

Potrivit cercetărilor, creşterea consumului de alimente picante, cum ar fi condimentarea mâncării cu praf de chili, scade riscul de deces cauzat de infecţii. Acest fapt este susținut de numeroase alte studii care asociază consumul de capsaicină cu îmbunătățirea sănătății fizice.

sursa

Doriti mai multe informatii despre vindecarea cancerului? Contactati-ne acum!