Ministrul tunisian al sănătății, Slim Chaker, în vârstă de 56 de ani, a murit duminică, 8 octombrie 2017, din cauza unei probleme cardiace după ce a alergat la un maraton organizat în beneficiul unei asociații care luptă pentru combaterea cancerului, a anunțat ministerul, citat de AFP.

combaterea cancerului

“Am pierdut un frate și un coleg”, a scris premierul Youssef Chahed pe pagina sa de Facebook. “(…) A murit făcând un nobil act umanitar”, a adăugat el.

Ministrul a alergat duminică circa 500 de metri dintr-un maraton organizat la Nabeul de o asociație care strânge fonduri pentru a construi un spital destinat copiilor care suferă de cancer, a indicat serviciul de comunicare al Ministerului Sănătății.

Ministrul a susținut un discurs, apoi a urcat în mașină, unde i s-a făcut rău, potrivit aceleiași surse, și a murit la spitalul militar din Tunis unde a fost transportat.

Media și rețelele de socializare i-au adus un omagiu fostului consilier al președintelui Tunisiei, Béji Cai Essebsi, numit în guvern cu prilejul remanierii din septembrie 2017.

“El a plătit cu prețul sângelui angajamentul său patriotic”, a subliniat pe Twitter revista tunisiană Leaders.

Pe de altă parte, unii internauți au ales să vadă în ministrul decedat o victimă a deficiențelor sistemului sanitar tunisian, care nu a reușit să-l salveze, notează AFP.

Slim Chaker a făcut parte din guvern în mai multe rânduri după revoluția din 2011, mai întâi ca ministru al tineretului și sportului, apoi ca ministru de finanțe în 2016.