Prof. Univ. Dr. Florinel Bădulescu, medic primar oncolog, îşi iubeşte profesia cu pasiune. Cu patimă. Trudeşte de ani în şir, deschide drumuri cu acea curiozitate a exploratorului şi îndrăzneşte acolo unde mulţi nu credeau că se poate. Este șeful Clinicii de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Craiova și omul care a luptat pentru înfiinţarea oncologiei ca specialitate, care a redactat primul ghid din ţară pentru tratarea bolnavilor de cancer şi a pus bazele Societăţii Naţionale de Oncologie Medicală.
A vorbit și vorbește despre neregulile din sistem și luptă de zeci de ani pentru dreptul la viață al bolnavilor de cancer. Un om care vorbeşte puţin despre el însuşi, dar despre care vorbesc oamenii care contează în oncologia mondială și, mai mult decât orice, vorbesc miile de pacienți cărora le-a oferit şansa la a doua viaţă, cu prețul a câte 14 ore pe zi de stat în spital.
Toate rudele sale sunt medici în marile clinici germane, dar profesorul Bădulescu nu s-a gândit nici o clipă să plece din România, pentru că știe că atâtea vieți depind, aici, de el.
Într-o țară în care anual mor aproape 50.000 de oameni din cauza maladiilor oncologice, profesorul Florinel Bădulescu spune despre sine că nu este o celebritate. Este doar un profesionist redutabil într-o meserie dăruită oamenilor, care are curajul de a spune că, da, cancerul nu trebuie să fie egal cu moartea! Care are curajul de a nu accepta sentinţe. Şi are încredere în binele hărăzit de Dumnezeu oricărei fiinţe de pe lume.
Putem vorbi acum în România despre oncologia medicală ca despre o specializare independentă?
Sunt pași foarte mari făcuți de oncologia medicală și, da, acum este foare bine definită față de perioada în care am fost „desființați”, considerați ca o subspecializare a medicinei interne. Oncologia este o specializare recunoscută, cu 5 ani de pregătire, fiindcă s-a considerat în UE că este nevoie de 5 ani pentru a pregăti un oncolog medical, 5 ani de parcurs, cu 2 ani etapă de pregătire în stadii conexe, inclusiv farmaceutică.
Nu este mult 5 ani?
Nu, fiindcă sunt peste 160 de cancere standardizate de sine stătătoare, iar această maladie este extrem de complexă. Mai mult, eu vă pot spune acum, la apus de carieră, că un medic oncolog medical stă pe picioarele lui și înțelege complexitățile acestei boli după minimum 10 ani de carieră.
Este cancerul o boală a întregului organism?
Da, pentru că, la un moment dat, încetează să mai afecteze un singur organ, prin fenomenul de metastazare, când celulele pleacă la distanţă, şi devine al întregului sistem. Nu mai este suficient un tratament acordat organului respectiv, ci este vorba despre un tratament care să acopere întregul organism pentru a învinge acele celule. Aceasta este marea problemă, e dificil ca un tratament să facă diferenţa între celula normală şi cea afectată.
Dar descoperirile din ultimii ani au schimbat radical tratamentul cancerului în lume. Avem acum terapiile țintite.
Imunoterapie, desigur. Stimulăm mijloacele de apărare ale organismului, nu tratăm boala direct, dar trebuie să cunoaștem perfect aceste mijloace, trebuie ca medicul să știe exact ce factori ia în considerare și ce stimulează, pentru a vorbi despre o medicină oncologică personalizată, individualizată. Și aici, propria mea idee este aceea că e nevoie ca specialiștii în oncologie medicală să își direcționeze pregătirea către anumite segmente terapeutice.
Deci, imunoterapia, medicina personalizată. Acesta este viitorul vindecării în oncologie?
Nu, nu cred. Și aici se vor mira mulți, dar așa sunt eu, mai altfel. După mine, atâta vreme cât cancerul este o boală a tuturor țesuturilor organismului, este puțin probabil să ajungem să descoperim o singură leziune care, odată vindecată, să putem spune că bolnavul ajunge să nu mai aibă cancer. Celula malignă este foarte inteligentă și are foarte multe antigene, foarte multe situsuri care trebuie marcate.
Sigur, există anumite tipuri de cancer, cu cromozomi Philadelphia, unde atacarea și inactivarea acestora duce la vindecarea bolii. Dar ce ne facem cu cancerele bronhopulmonare, care sunt peste 20, vreo 27, cam așa, sau cele ale țesutului conjunctiv, care înseamnă practic tot organismul uman și unde malignitatea difuzează ca o pânză de păianjen, cum faci să le ții sub control? Nu le poți aborda ca pe o singură țintă.
Mai mult, celula malignă este, cum spuneam, foarte inteligentă. Își acoperă ținta. Dai un tratament și ajungi la un moment dat să îl dai degeaba, fiindcă apare mecanismul de rezistență la terapie, celula malignă deschide alt sit și trebuie să intervii cu altă țintă. Da, cancerele mai simple, cu una-două leziuni, vor beneficia de terapiile țintite, dar cam atât. Nu aici se va scrie vindecarea cancerului ca maladie.
Există totuși o anumită „presiune științifică” a pacienților care solicită cele mai bune tratamente țintite.
Vreau să vă spun că în 2005, la Congresul Societății Americane de Oncologie, s-a afirmat că oncologia se va schimba în totalitate și, într-adevăr, conceptul de cancer s-a modificat, mai ales în fazele invazive.
Dar mai este ceva: este bine să atragem atenția oamenilor că aceste terapii țintite au și ele efecte secundare, au efecte adverse și contraindicații. Sunt puțini bolnavi care au neoplazii stricte. În general, cancerul se dezvoltă pe bolnavi tarați, cu imunitate grav afectată, care au boli asociate, în special cele care afectează sistemul vascular. Să nu credem că, prin terapie țintită brusc, se va rezolva totul.
În ultimii ani, bugetul programelor oncologice a crescut de patru-cinci ori, dar și decesele au crescut alarmant. Cifrele spun că avem o mortalitate peste media europeană. De ce?
Aici avem încă un mare necaz. În ultimii ani, discutăm în România despre terapii la cancerele metastatice, căci prea mulți bolnavi ajung extrem de târziu la medic și sunt depistați tardiv. Sună uluitor, dar, cu toate că există de ani buni programe privind depistarea precoce a patru cancere: sân, colorectal, col uterin, prostată, și acum primim în urgență, aproape în fiecare zi, un pacient în stadiul patru, iar în primele zile decedează.
Și doar el e de vină pentru că a venit târziu sau sunt și societatea, și sistemul, și medicul de familie?
Nu avem un sistem serios de screening activ și acesta este unul dintre motivele care iscă marile drame din cancer. Apoi sunt oamenii: pe lângă lipsa de preocupare și educație medicală, au și necazuri, probleme, dureri, la care se adaugă teama. Și, desigur, și medicii. De multe ori nu au mijloacele necesare, nu au interesul, sau pregătirea în domeniu.
Și rezolvarea?
Cred că trebuie să existe centre complexe și comprehensive de cancer, unde există posibilități de depistare, de stabilire corectă și completă a diagnosticului și a indicației terapeutice și care să aibă la un loc chimioterapie și radioterapie. Dar nu doar 2-3 centre de acest fel în țară, pentru că bolnavul nu are bani să meargă la acele 2-3 centre și astfel le anulăm unora dreptul la tratament complet.
Spuneam că bugetul s-a triplat, dar mortalitatea nu a scăzut. Toate țările vestice au o incidență foarte mare de cancere, dar mortalitate foarte mică față de noi, unde cifra mortalității este foarte mare, la un număr mai mic de cazuri. Pentru că ei au educație medicală, sistem de screening activ, iar medicul de familie face prevenție. La noi, ce face omul? Se duce la doctor și acolo dă de o coadă imensă, iar în sperietura lui se gândește: „Lasă că vin mâine”. Și nu o mai face.
În plus, cred că toți trebuie să ne supunem unui control profesional și moral. Când îți vine un bolnav la ușa unui cabinet oncologic, nu ar trebui să stai să-l întrebi de bilet de trimitere, de cupon, de adeverințe sau de nu știu ce. În primul rând, trebuie să-l întrebi ce-l doare, fiindcă nu a venit acolo de plăcere, ci de nevoie.
Și așa ajungi să descoperi că este un bolnav care de 2-3 ani nu s-a decis să vină, de teamă, și care acum și-a luat inima în dinți, iar tu îl refuzi și îl împingi înapoi în teama lui, până ce ajunge să fie prea târziu și ajunge la noi în urgență. Trebuie să-l vezi, că nu pierzi nimic.
Deci, este nevoie de screening activ.
Exact. Cuvântul activ trebuie pus acolo permanent. Haideți să facem un sistem de screening eficient, extins și facil. Mai ales că acum sistemul medical este informatizat. S-a dus vremea în care să aștepți să-ți vină bolnavul la ușă și să-ți spună: „Știți, eu am un cancer depistat mai demult” și constați că este, de fapt, metastazat.
Pacienții sunt reticenți, e adevărat, dar și medicii spun că sunt foarte ocupați. Și atunci, vin cu o idee imperioasă: să se permită oricărui medic generalist să-și deschidă propriul cabinet și, dacă îndeplinește condițiile de funcționare, să aibă contract cu Casa de Asigurări. Sincer vă spun că ne-am întâlnit în ultimii ani, în programele naționale, cu mulți medici care refuză suma oferită de noi, cei 30-50 de lei, pentru screening.
Dar hai să dăm drumul la liberalizarea și la concurența activă – fiindcă medicina este o profesie liberală –, iar lucrurile se vor schimba în bine. Apoi, noi am propus de ani buni introducerea unor norme pentru asigurați: obligativitatea controlului periodic. Sigur, nu lași bolnavii netratați, dar măcar îi sperii nițel, căci altfel nu merg la medic din proprie inițiativă decât atunci când, așa cum spuneam, este prea târziu.
Iar medicul trebuie să înțeleagă că el nu e Dumnezeu să decidă pe cine primește și pe cine nu. O să-mi atrag critici, știu, dar lucurile trebuie spuse și, iată, am ajuns în anul 2018 să le spunem, ca să intrăm într-o atitudine de normalitate morală și medicală.
Pacienții, medicii, presa vă consideră un mare oncolog.
Vedeți, nu cred că sunt mare. Medicii mari sunt cei care excizează leziunile precursoare ale malignității. Care elimină cancerul. Ei modifică mortalitatea. Eu sunt un medic al unei generații cu vocație, cred eu. Am o structură sufletească aparte, fac medicină pentru că pot ajuta oamenii să trăiască și nu pentru că pot obține salarii mari.
Eu am cărţi, nu altfel de averi, iar satisfacția mea sunt oamenii care îmi mulţumesc că trăiesc, datorită științei mele. Fiindcă oncologia este o îmbinare de ştiinţă şi de artă, cu o imensă participare sufletească, iar medicul oncolog este singurul care apără pacientul în fața morții.
Niciun comentariu până acum