– De peste 30 de ani femeile au fost informate că unul din cele mai importante lucruri pe care le pot face pentru a-şi proteja sănătatea este acela de a apela în mod regulat la o mamografie. Însă, de-a lungul ultimilor ani, a devenit din ce în ce mai clar că aceste investigaţii nu sunt atât de benefice pe cât vor ele să pară.
Cea mai recentă dovadă în acest sens apare într-un studiu realizat de oncologii Archie Bleyer şi H. Gilbert Hech, care semnează şi articolul publicat de NYTimes.com.
Supradiagnosticare masivă
Studiul analizează imaginea de ansamblu, “efectul a trei decenii de control prin mamografie în SUA”.
După corectarea tendinţelor de bază şi utilizarea terapiei de substituţie hormonală, s-a descoperit că introducerea controlului mamografic a fost asociată cu diagnosticareacancerului mamar în faza incipientă la aproximativ 1,5 milioane de femei.
Acest aspect ar fi unul pozitiv dacă s-ar constata că numărul de diagnosticări alecancerului la sân în stadiu avansat ar fi cu 1,5 milioane mai mic. Abia atunci am putea spune că această metodă de control a grăbit momentul diagnosticării şi a oferit şansa de a reduce mortalitatea pentru 1,5 milioane de femei.
În schimb, s-a descoperit că femeile diagnosticate cu cancer la sân în stadiu avansat au fost doar cu 0,1 milioane mai puţine.
Această discrepanţă înseamnă că a existat o supradiagnosticare masivă: din cele peste un milion de femei cărora li s-a spus deja că suferă de cancer în stadiu incipient, majoritatea au apelat la intervenţii chirurgicale, chimioterapie şi radiaţii, pentru “un tip de cancer” care nu ar fi devenit niciodată periculos pentru sănătatea lor, dacă era lăsat în pace. Deşi este imposibil de ştiut care sunt aceste femei, acest aspect indică faptul că mamografiile au provocat un prejudiciu serios.
Una dintre concluziile studiului, referitoare la impactul screeningului mamar, spune: “Dacă nu reduce cazurile diagnosticării cancerului în stadiu avansat, atunci nu va reduce mortalitatea.”
De fapt, nu s-a găsit nicio schimbare în ceea ce priveşte numărul femeilor care suferă de cancer la sân în metastază.
GRAFIC: Utilizarea screeningului prin mamografie şi incidenţa cancerului în cele două stadii – incipient şi avansat – în SUA, între 1976 şi 2008.
Se observă:
– Creşterea substanţială în ceea ce priveşte utilizarea mamografiei în rândul femeilor de peste 40 de ani în SUA.
De asemenea, se poate vedea că a existat o creştere substanţială concomitentă în ceea ce priveşte incidenţa cancerului la sân în stadiu incipient în rândul acestor femei.
În plus, este evidentă o diminuare foarte mică a incidenţei cancerului la sân în stadiu avansat.
– Aşa cum se vede în figura 1B, au existat puţine modificări în ceea ce priveşte incidenţa cancerului la sân în rândul femeilor care, în general, nu au fost expuse la screeningul prin mamografie, şi anume femeile care erau mai tinere de 40 de ani.
Lucrurile s-au schimbat din anii ’80 până în prezent
Răul provocat de supradiagnosticare nu ar trebui să fie o surpriză. În urmă cu şase ani, un studiu a arătat că aproximativ un sfert din cazurile de cancer detectatede screening făceau parte din categoria supradiagnosticărilor. Iar acest studiu a reflectat efectele mamografiilor, aşa cum erau folosite în anii ’80. Mamografiile digitale mai noi detectează o mulţime de alte anomalii, iar estimările privind supradiagnosticarea au crescut în mod proporţional.
Câteva dintre analizele iniţiale din anii ’80 sugerau că “mamografiile au redus mortalitatea cancerului la sân cu până la 25%.”
Această afirmaţie a devenit, cu timpul, un “adevăr absolut”, unanim acceptat. Cu toate acestea, în ultimii doi ani, trei investigaţii din Europa au ajuns la o concluzie total diferită: mamografia are fie un impact limitat asupra mortalităţii cancerului mamar (reducând mortalitatea cu mai puţin de 10%), fie un impact inexistent.
De asemenea, există diferite recomandări în ceea ce priveşte screeningul pentru cancer mamar. În timp ce Societatea Americană de Oncologie recomandă efectuarea de mamografii anuale după vârsta de 40 de ani, o altă organizaţie americană din domeniul sănătăţii spune că aceste investigaţii trebuie efectuate o dată la doi ani, şi doar după vârsta de 50 de ani.
„The U.S. Preventive Services Task Force” justifică diferenţa de zece ani dintre cele două recomandări tocmai prin faptul că nu există suficiente dovezi care să susţină ideea că beneficiile aduse femeilor de peste 40 de ani, prin efectuarea mamografiilor, sunt mai mari decât riscurile.
Rata de supravieţuire – o statistică înşelătoare
Prin urmare, iată ce ştim acum: beneficiile mamografiei în ceea ce priveşte mortalitatea sunt mult mai reduse, iar prejudiciul provocat de supradiagnosticare mult mai mare, decât a fost recunoscut anterior.
Medicii implicaţi în cercetare susţin că, deşi acest mesaj general se cunoaşte de zeci de ani, el nu a fost transmis mai departe. Din contră, niciun alt test medical nu a fost promovat într-un mod la fel de agresiv ca mamografiile. Iar susţinătorii acestui tip de screening s-au folosit de cea mai înşelătoare statistică care există: rata de supravieţuire.
O campanie recentă a fundaţiei Komen exemplifică această abordare: “Detectarea precoce salvează vieţi. Atunci când cancerul la sân este detectat din timp, rata de supravieţuire de cinci ani este de 98%. Atunci când nu este detectat din timp, această rată scade până la 23%”.
Ratele de supravieţuire vor creşte întotdeauna atunci când există o diagnosticare precoce: persoanele care primesc mai devreme un diagnostic vor trăi mai mult cu acea boală, chiar dacă nu semodifică absolut deloc momentul morţii lor. Iar diagnosticarea bolii la persoanele a căror “cancer” nu a fost niciodată periculos, va umfla rata de supravieţuire, chiar dacă numărul deceselor va rămâne exact la fel.
Pe scurt, spuneţi tuturor că au cancer, şi rata lor de supravieţuire va creşte enorm.
Susţinătorii screeningului au încurajat publicul să creadă două lucruri care sunt în mod evident neadevărate.
În primul rând, acela că viaţa fiecare femei, care în urma mamografiei a fost diagnosticată cu cancer, a fost salvată (să ne amintim de acele tricouri “Mamografiile salvează vieţi. Eu sunt dovada”). Adevărul este că, acele supravieţuitoare au mai multe şanse să fie “victime ale supradioagnosticării” şi nu “femei salvate de cancer”.
În al doilea rând, este invocat argumentul că o femeie care a murit din cauza cancerului la sân “ar fi putut fi salvată” dacă boala ei era detectată din timp. Adevărul este că, anumite cazuri de cancer la sân sunt menite să ucidă, indiferent de ceea ce facem noi.
“Luând în considerare ceea ce ştim acum, este greşit să mergem pe acelaşi drum. Haideţi să oferim amnistie adepţilor mamografiilor şi să mergem mai departe”, spune Welch.
Ce ar trebui făcut?
În primul rând, ar trebui spus adevărul: femeile chiar au de ales. În timp ce nimeni nu poate respinge posibilitatea că screeningul poate ajuta un număr mic de femei, nu există nicio îndoială că acest tip de control face ca multe, multe femei să fie tratate inutil de cancer la sân. Femeile trebuie să decidă singure în ceea ce priveşte beneficiile şi prejudiciile mamografiei.
Însă, şi cei care oferă asistenţă medicală pot face mai multe. Pot să nu mai caute atât de intens tumorile canceroase mici şi pe cele precanceroase, şi pot depune mai mult efortîn diferenţierea între tipurile de cancer importante şi cele nesemnificative.Trebuie să restructurăm protocolul de screening pentru a reduce supradiagnosticarea sau pentru a opri complet realizarea mamografiilor de prevenţie la scară largă.
Screeningul ar putea fi îndreptat înspre acele femei care au un risc mai mare de a-şi pierde viaţa din cauza cancerului la sân, cum ar fi femeile cu o istorie sau cu o predispoziţie genetică de a dezvolta această boală. Acestea sunt femeile care au cele mai mari şanse de a beneficia de acest tip de control, fiind mai puţin probabil de a fi supradiagnosticate.
Începe să pară o glumă plină de cruzime: plină de cruzime – pentru că îi determină pe doctori să hărţuiască femeile să respecte această
“cerinţă”; o glumă – pentru că nimeni nu poate argumenta dacă acest tip de control este absolut necesar pentru sănătatea publică sau o măsură validă pentru calitatea îngrijirii.
Mamografia de diagnosticare este un instrument important, atunci când o femeie cu un nodul la sân este supusă unui screening pentru a afla dacă are motive să îşi facă griji sau nu. Nimeni nu poate contrazice acest lucru.
Pe de altă parte, mamografia preventivă este o recomandare cel puţin “suspectă”, adresată tuturor femeilor, care poate cauza mai multe probleme de sănătate decât poate rezolva.
Niciun comentariu până acum