Actriţa în vârstă de 45 de ani, bolnavă de cancer de sân, a postat pe Instagram o fotografie din timpul tratamentului pe care îl urmează.

bolnavă de cancer de sân Shannen Doherty

Shannen Doherty are de dus o grea bătălie. Cea mai grea din viaţa ei. Cancerul, inamicul teribil care îi cotropeşte corpul, nu-i mai dă niciun răgaz. După şocul diagnosticării şi perioada adaptării la realitatea crudă că este bolnavă, actriţa şi-a adunat toate forţele şi a început tratamentul. Miercuri, ea a postat o imagine alb-negru, realizată înainte de a fi introdusă în camera hiperbarică.

Cu tălpile goale şi jeanşii suflecaţi deasupra gleznelor, Shannen stă cu capul rezemat pe pernă şi cu o mască de oxigen pe gură. “Asta e de la începutul poveştii mele cu cancerul. Chirurgul plastician, Dr Jay Orringer, a ţinut să am cele mai bune rezultate. Asta înseamnă o cameră hiperbarică, pe lângă multe alte metode neconvenţionale”, a scris actriţa lângă imaginea postată.

Vedeta din serialul “Beverly Hills 90210” este mulţumită de procedura camerei hiperbarice, care asigură un aport sporit de oxigen pentru a facilita vindecarea, şi a ţinut să-i mulţumească medicului său. “Viitorul tratamentului anticancer ar trebui să includă lucruri ca acestea care să fie acoperite de asigurarea medicală, astfel încât toată lumea să poată utiliza astfel de metode”, a scris ea, adăugând hashtag-urile #fightlikeagirl şi Stand Up To Cancer.

McGowan, în vârstă de 43 de ani, a postat pe o reţea de socializare o scrisoare deschisă, o încercare de a relua legătura cu rivala ei, după 15 ani de la episodul care le-a situat în tabere adverse. “Eram tinere şi ne-am atacat spre deliciul societăţii. Regulile dure de la Hollywood ne-au spălat creierele până ne-au făcut de-a dreptul nerozi. Jucam în acest fals reality show în care trebuia să ne duşmănim. Tu şi eu am fost asmuţite una contra celeilalte”, a scris actriţa, adăugând că regretă că n-a avut puterea să se opună acelui scenariu pentru ca ele să rămână prietene.

Shannen Doherty se află acum aproape de finalul chimioterapiei şi radioterapiei, după ce în luna mai a suportat o operaţie de mastectomie. Actriţa a fost diagnosticată cu cancer mamar în martie 2015, iar anul acesta tumorile s-au răspândit în sistemul limfatic, relatează Daily Mail.

Actriţa s-a căsătorit cu fotograful Kurt Iswarienko în 2011. Acesta este cel de-al treilea mariaj al vedetei americane, care a mai fost căsătorită de două ori, cu Rick Salomon şi Ashley Hamilton, însă ambele mariaje au durat mai puţin de un an.

Shannen Doherty a devenit celebră graţie rolurilor Brenda Walsh din serialul “Beverly Hills, 90210” şi Prue Halliwell din serialul “Farmece/ Charmed”.

Doriti mai multe informatii despre vindecarea cancerului? Contactati-ne acum!