Curcumina a fost pusă anterior în legătură cu suprimarea tumorilor, grație proprietăților sale antiinflamatorii și antioxidante, însă utilizarea clinică a acestui extract a fost limitată pentru că nu poate fi absorbit pe cale orala.

Studiul a aratat ca medicamentul pe baza de curcuma a fost absorbit prin mucoasa orala. Astfel, cercetatorii le-au dat pacientilor o tableta care se dizolva incet in gura, in locul unei pilule pe care sa o inghita.

Prin aceasta metoda, curcuminul si alti polifenoli au putut intra in sistemul sanguin pentru a-si face efectul. La trei ore dupa administrarea medicamentului de test, cercetatorii au observat niveluri inalte de curcumina in sistemul sanguin si in tesuturile tumorilor.

Cercetatorii au testat mai multe plante pentru tratarea tumorilor cerebrale si la nivelul gatului.

Una dintre acestea s-a dovedit eficienta si ar putea sta la baza crearii unui medicament.

Cancerul este in prezent al doilea factor de mortalitate in Statele Unite si una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial.

Desi pana acum au fost inregistrate cateva rezultate bune in tratarea acestei boli, inca nu exista o cale de vindecare. Dar exista o noua speranta.

Cercetatorii au testat mai multe plante in tratarea tumorilor cerebrale de la nivelul gatului, care reprezinta 4% din totalul numarului de cazuri de cancer din lume.

Testul s-a desfasurat in Los Angeles, la University of California, iar rezultatele indica faptul ca un medicament pe baza de plante ar putea fi de ajutor in tratarea celor doua tipuri de cancer, relateaza Mind Body Green.
Ce au observat cercetatorii

Medicamentul, cu denumirea generica APG-157, este creat din plante care contin polifenoli, inclusiv curcumina.

Acest compus chimic galben produs de specia Curcuma longa, din familia Zingiberaceae, este utilizat ca ingredient in industria cosmetica, ca aditiv si colorant alimentar.

Citeste continuarea pe andreearaicu!