Este deja tradiție. De Moș Nicolae, adică la începutul lunii decembrie, când toți copiii pândesc fremătând de nerăbdare să vadă ce le pune Moșul în pantofii lustruiți de cu seară, puștii din MagiCAMP, tabăra copiilor diagnosticați cu cancer, se adună la Brănești, județul Dâmbovița. Tabără care, timp de două zile, răsună ca și cum ar fi scena unui festival international de muzică. Doar că vedetele nu sunt artiștii, ci copiii. Se dau autografe, dar ele vin sub formă de îmbrățișări și pupături. Se aleargă, se dansează, se desenează, se pictează, se spun povești, se țes povești, izbucnesc râsete și se înnoadă plânsete. 31 de copii l-au întâmpinat pe Moș Nicolae în decembrie 2014, 84 în 2015. Peste 100, probabil, în 2016.

viața copiilor cu cancer, taberele MagiCAMP

Știm, abia a început primăvara, ce rost are să vorbim despre ce va fi la iarnă? Are. Copiii de care vă povesteam nu au prea des ocazia să-și simtă copilăria și să se bucure de ea. Își trăiesc viața între curele de citostatice, între vizitele la spital, între două sau mai multe operații, deseori cea mai mare distracție a lor fiind petrecerile pe care voluntarii le mai organizează în spitale pentru micii pacienți. Din cauza bolii, copiii ratează o mulțime de evenimente firești în viața unei familii, de la vacanțele de vară până la distracțiile de iarnă.

Mulți dintre ei nu au mers niciodată într-o tabără, pentru că sănătatea nu le permite, iar părinții sunt prea speriați să îi scape din raza vizuală. Momente precum cel de Moș Nicolae sunt ancorele care îi ajută să meargă înainte, să aibă așteptări, să anticipeze și să spere, abătându-le un pic gândul de la suferință. Ele devin repere în calendarul unui an, repere asupra cărora se focusează și care îi motivează să lupte cu boala. Mai este până la Moș Nicolae, reuniunea de Sărbători a copiilor care vin în taberele de vară MagiCAMP, însă puștii deja freamătă de nerăbdarea de a veni vara. Pentru vacanță și pentru… tabără!

”Mai este mult până la tabără, când venim, în ce lună este? Abia aștept!”, întreabă regulat, ca un ceas elvețian, Denis, nerăbdător să aibă parte de săptămâna de megadistracție. ”Aș vrea să mai rămân un pic pentru totdeauna”, spunea, ușor bosumflată, cu căpșorul ei delicat, Ana, la finalul taberei trecute. Acum așteaptă și ea vara, pentru tabără. ”M-a înnebunit Andrei, când e tabăra, când e tabăra”, râde Silviu, fratele mai mare al lui Andrei, dar la fel de dornic de distracție. ”Și anul ăsta ce facem, care sunt activitățile, putem să jucăm și fotbal?”, întreabă el, cu gândul zburat deja spre vară.

Și pentru voluntari taberele au devenit punct fix în calendar, marcat cu luni de zile înainte, pentru a fi siguri că își pot lua o săptămână de concediu și a petrece timp cu copiii. ”Nici nu se pune problema să nu vin în tabără!”, spune Oana, care trăiește în afara țării, precizând că încearcă să se organizeze cât mai din timp, pentru a-și asigura săptămâna de vis. ”Eu nu concep să nu fiu în tabără vara! Nici nu se pune problema, acolo e casa mea, familia mea!”, exclamă categorică și Florența, polițist în viața de zi cu zi, dar mama copiilor în tabără. Ancorele funcționează, așadar, pentru toată lumea, copil sau adult.

2% din impozit pentru 100% bucurie
MagiCAMP e o asociație extrem de dinamică cu misiunea de a-i ajuta pe copiii cu afecțiuni oncologice să își recapete copilăria furată de boală, să își reclădească încrederea în ei, să redevină independenți și să poată lupta cu teribila maladie.

Cancerul nu afectează doar copilul diagnosticat, ci și familia acestuia, pusă în fața unor situații bulversante, uneori aproape imposibil de manageriat. Statisticile spun că în România se înregistrează anual peste 400 de cazuri noi de cancer infantil. Mai mult de 5.000 de copii sunt în prezent în evidențele medicilor oncologi, mai multe sute pierd în fiecare an lupta cu boala, iar alte zeci – sau sute, nu se știe exact – nici măcar nu ajung să fie diagnosticate.

Familiile și așa cu resurse modeste de trai sunt și mai tare sărăcite de boala copilului, în unele cazuri, și nu puține, nemaiputând să asigure lucruri de bază pentru copil și pentru ceilalți membri ai familiei. Sprijinirea acestora este unul dintre proiectele de bază ale asociației MagiCAMP, prin trimiterea lunară de colete cu alimente, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite și alte lucruri de care copiii și familiile lor au nevoie zilnic.

Fiecare dintre noi poate ajuta într-un fel sau altul. Așadar, dacă nu ați direcționat încă 2% din impozitul pe venit datorat statului, luați în considerare MagiCAMP, tabăra copiilor diagnosticați cu cancer. Un formular de 2% provenit de la o persoană cu un venit mediu asigură hrana unui copil în tabără două zile. 3 formulare, 3 minute, 3 semnături, 3 prieteni cărora să le povestești despre MagiCAMP înseamnă că, timp de o săptămână, un copil va fi, datorită ție, departe de branulă și citostatice și spital, înconjurat de râsete descătușate, de bucurie din care să-și ia energia de a lupta mai departe cu boala.

Formularul poate fi descărcat de pe site-ul www.magicamp.ro.

___________________

Găsești în Ghidul Donatorului răspunsuri mai detaliate la toate întrebările pe care ți le-ai pus vreodată când ai vrut să ajuți. Ghidul este scris de consilierii de filantropie și strângere de fonduri ai Asociației pentru Relații Comunitare, un grup de specialiști care de aproape 15 ani promovează filantropia responsabilă în România.

Cristi Severin, 08 Aprilie 2016

Doriti mai multe informatii despre vindecarea cancerului? Contactati-ne acum!