Medicii au obținut rezultate spectaculoase folosind o terapie care transformă celulele sanguine în ”soldați” care caută și distrug cancerul.

leucemie

În cadrul terapiei, doctorii extrag celulele T din corpul pacientului, le reprogramează prin transferarea unor gene noi, iar apoi le reintroduc în corp. După ce revenirea în corp, fiecare celulă modificată se multiplică de 10.000 de ori, iar aceste celule caută şi atacă celulele canceroase din corp.

Până acum, tratamentul experimental încercat de specialiştii de la Universitatea Pennsylvania a obţinut rezultate încurajatoare: din 37 de adulţi cu leucemie, 12 au intrat în remisie, 8 în remisie parţială, iar restul au observat îmbunătăţiri. De asemenea, din cele 21 de cazuri pediatrice, 18 au intrat în remisie totală şi au înregistrat rate foarte mici de revenire a bolii.

Tratamentul produce pacienţilor simptome similare gripei, însă acesta este un cost mic pentru beneficiul obţinut. Doctorii afirmă că celulele T reprogramate supravieţuiesc în pacienţi pentru mai bine de 3 ani.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale acestui nou tratament este faptul că nu este dificil de reprodus în alte centre medicale, spune Porter. Cercetătorul afirmă că, în viitor, acest tratament nu va mai fi doar o soluţie experimentală, ci va fi la dispoziţia tuturor celor ce au nevoie de el.

Doriti mai multe informatii despre vindecarea cancerului? Contactati-ne acum!