Tumorile care se formează în ovare sunt greu de depistat în stadiile incipiente. Şi pentru că această maladie nu se manifestă decât în stadii avansate, eliminarea sa devine practic o misiune aproape imposibilă. Doar 30 la sută dintre cazuri supravieţuiesc.

proteina-din-sange-cancerul-ovarian-untitled-project-1-mpeg4-16x9-89228300_89228300

GIUSEPPE DEL PRIORE, oncolog, Centrul american de tratare a cancerului: “Metodele de descoperire a cancerului ovarian s-au bazat pe ecografie şi teste de sânge. Din păcate, acestea nu s-au dovedit a fi eficiente pentru că sunt teste care depistează cancerul deja instalat”. (Sursa: Centrul Oncologic SUA)

Noua metodă are la bază depistarea unei proteine, prezentă în sânge, al cărei nivel este extrem de crescut în cazul bolnavelor de cancer ovarian. Experţii americani şi britanici au vrut să se convingă că aceste modificări sunt un simptom regulat. CA 125 – cum au denumit ei această proteină – a stat la baza selecţiei pacientelor pe grupe de risc. Cele cu risc scăzut au fost testate anual, cele cu risc mediu, o dată la trei luni, iar cele cu risc mare au fost examinate cu ajutorul tomografului. Tumorile depistate au fost îndepărtate chirurgical.

GIUSEPPE DEL PRIORE, oncolog, Centrul american de tratare a cancerului: “Pentru cancerul ovarian nu există nici un indiciu premalign care poate fi detectat printr-o banală ecografie”.

Determinarea nivelului acestei proteine a început acum 14 ani, timp în care au fost testate 46.000 de femei, şi rezultatele sunt încurajatoare. Cancerul ovarian poate fi depistat în stadii precoce.

Rezultatul unui test similar a determinat-o şi pe Angelina Jolie să recurgă la histerectomia totală.

sursa