cancer mamar treburile casnice

Poate sună ciudat, dar treburile casnice aduc un plus de sănătate, scrie Daily Mail. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Oxford au descoperit că femeile care se ocupă de treburile casnice prezintă un risc mai scăzut cu 13% de a dezvolta cancer mamar decât cele care nu fac acest lucru.

Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii britanic au analizat nivelul de activitate şi dieta pe care o aveau un grup de peste 8.000 de femei diagnosticate cu cancer la sân.

„Acesta este cel mai mare studiu care demonstrează beneficiile activităţii fizice, chiar dacă acestea au un nivel moderat. Dincolo de faptul că mişcarea, indiferent de forma ei, reduce cancerul mamar, există dovezi care arată că activitatea fizică reduce riscul apariţiei cancerului de colon”, a declarat prof. Tim Key, medic epidemiolog, expert în oncologie, coordonatorul studiului.

Pentru a preveni apariţia cancerului, specialiştii recomandă să facem 150 de minute de sport de intensitate moderată în fiecare săptămână. Dincolo de aceste indicaţii, Daily Mail scrie că doar 39% dintre bărbaţi şi 29% dintre femei respectă acest lucru.

Medicii spun că factorii care sunt responsabili de apariţia cancerului de sân sunt antecedentele familiale de cancer mamar, lipsa naşterilor şi a alăptatului, menopauza tardivă, dieta bogată în grăsimi, obezitatea şi radiaţiile ionizante. Această maladie reprezintă una dintre problemele majore de sănătate publică, fiind cea mai frecventă boală canceroasă înregistrată în rândul populaţiei feminine la nivel global.

Cancerul la sân este cel mai des întâlnit tip de cancer în rândul femeilor. Potrivit statisticilor din Marea Britanie, anual sunt diagnosticate peste 45.000 de cazuri. Cifrele mai arată că în Europa un nou caz de cancer la sân este diagnosticat la fiecare 2,5 minute. În România, 5% dintre femei suferă de această boală.

În fiecare an, în întreaga lume apar mai mult de o jumătate de milion de cazuri noi, incidenţa acestui tip de cancer fiind de 2-3 ori mai mare în ţările moderne.

sursa: Gandul

Doriti mai multe informatii despre vindecarea cancerului? Contactati-ne acum!