BENÍGN, -Ă, sg. benígnă, pl. benígne, -e, adj. m. (≠ malign) 1) (despre boli, tumori etc.) Care nu prezintă gravitate; fără consecințe grave; ușor, care nu dă complicații sau stări grave; curabil, ușor, vindecabil; fără gravitate, ușor (Friguri benigne), care vindecă fără durere (Remediŭ benign). (Formă ~ a unei boli.) 2) fig. Care este lipsit de gravitate, de intensitate; ușor; inofensiv; blând, indulgent, dulce, favorabil, plăcut (climă benignă, caracter benign). Adv. În mod benign. – Din lat. benignus (din bene, bine și gígnere, a produce), fr. bénin, -igne.
Cancer in stadiul IV = adica metastatic
CARCINÓM, carcinoame, s. n. Tumoare malignă a țesutului epitelial, constituită din celule epiteliale; epiteliom; tumoare canceroasă epitelială sau glandulară. – Din fr. carcinome.
EPITELIÓM, s.n. Vezi CARCINÓM.
GLIOBLASTÓM s.n. (Med.) Formă de gliom malign cu evoluție rapidă, care apare la vârsta mijlocie în emisferele cerebrale.
– [Pron. gli-o-. / < fr. glioblastome].
GLIÓM, gliomuri, s. n. Tumoare localizată la nivelul sistemului nervos, a unui nerv, formată din țesut nevroglic (țesut conjunctiv situat între neuroni).
[Pl. -oame, pron. gli-om. / < fr. gliome, cf. gr. glia – clei].
LEUCEMÍE s. f. Boală gravă de sânge caracterizată prin creșterea anormală (patologică) a numărului de leucocite din organism și prin apariția unor leucocite imature; manifestată prin febră, anemie, hemoragii; leucocitemie; leucoză, mieloză. [Pr.: le-u-] [G.-D. leucemiei; Sil. le-u-, art. leucemíei; pl. leucemíi] – Din fr. leucémie, cf. gr. leukos – alb, haima – sânge.
MALÍGN, -Ă, pl. malígne, maligni, -e, adj. (Despre boli; ≠ benign) De natură gravă, care este deosebit de grav, foarte primejdios. ◊ Tumoare malignă = tumoare canceroasă. Pustulă malignă = dalac, antrax. ♦ (Rar. fig.) Înclinat spre rău, care face rău, rău, cu influență vătămătoare. [Var.: (înv.) malín, -ă adj.] – Din lat. malignus. Cf. fr. malin.
MELANÓM, melanoáme, s. n. Tumoare neagră, malignă a pielii, de origine pigmentară, formată din celule ce conțin melanină. – Din fr. mélanome.
MENINGIÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a meningelor.
[Pron. -giom, pl. -oame. / < fr. méningiome].
METASTÁZĂ, metastáze, s. f., Apariție în cursul unei boli a unui focar patologic secundar într-o regiune a corpului situată în altă parte față de focarul primitiv; deplasare a unei boli dintr-o parte a organismului în altă parte; localizare secundară, departe de focarul primitiv al unei boli; răspândire la distanță, pe diferite căi, a unei tumori maligne.– [G.-D. metastazei] – Din fr. métastase, cf. gr. metastasis – deplasare.
MSM = methyl sulfonyl methane
PALIATÍV, -Ă, paliativi, -e, adj., s. n. 1. (despre medicamente sau tratament) care ameliorează sau care înlătură simptomele unei boli pentru un timp scurt, fără să suprime cauza bolii. 2. Fig. (despre soluții, propuneri, măsuri etc.) Care nu rezolvă definitiv o dificultate; care rezolvă temporar sau aparent o situație dificilă; cu efect trecător; care aduce o rezolvare de moment, care rezolvă provizoriu o situație sau efectele ei.
– [Pr.: -li-a-, var. paleativ]
– Din fr. palliatif, lat. palliativus < pallium – manta.
– f. sg. paliatívă, pl. paliatíve
SARCÓM, sarcoame, s.n. Tumoare malignă care apare în celulele țesuturilor conjunctive la oameni și la animale. [Pl. și: sarcomuri] – Din fr. sarcome, lat. sarcoma.
TUMOÁRE, tumori, s. f. Nume generic dat excrescențelor patologice, constituite dintr-un țesut de formație nouă rezultat dintr-o activitate anormală a celulelor; Masă de țesut nou format care se dezvoltă într-un organism prin înmulțirea exagerată, patologică a unor celule și care tinde spre autonomie biologică. [Var.: tumóră s. f.] [G.-D. tumorii] ~ benignă. ~ malignă. – Din fr. tumeur, lat. tumor, -oris.