Sobru si in acelasi timp afabil, profesorul Constantin Arion este pediatru de aproape 50 de ani. S-a ocupat de cea mai dificila specialitate din medicina: oncologia pediatrica. Pentru a incerca sa-i vindeci pe copiii bolnavi de cancer ai nevoie de un psihic de fier, care sa nu cedeze sub nicio greutate, si de o inima de cauciuc in care sa-i poti cuprinde pe toti. Cu toate acestea, concluziile despre medicina ale acestui pediatru cu o experienta colosala sunt uimitoare.
Constantin Arion s-a nascut la Sibiu in 1943, intr-o familie de intelectuali, dar a copilarit in valea Jiului si la Braila. In 1968 a absolvit Facultatea de Pediatrie din cadrul Universitatii de Medicina din Bucuresti. Din 1993 este profesor universitar si seful clinicii de pediatrie a spitalului Fundeni din Bucuresti, unde a infiintat departamentul de transplant medular. A realizat primul dublu transplant la pacient cu tumora solida din Romania si primul transplant allogen la un pacient cu afectiune maligna.
VREMURILE IN CARE PROFESORII NU ERAU BINE VAZUTI DE PARTID
De ce ar alege un barbat sa faca pediatrie?
Constantin Arion: Sigur si eu am visat chirurgie, specialitati de genul asta…
E un machism in medicina? Chirurgia e pentru barbati si pediatria pentru femei…
Constantin Arion: N-as putea spune intotdeauna asta. Marii profesori de pediatrie au fost deopotriva si femei si barbati. In ceea ce ma priveste ma consider fericit ca sunt pediatru.
Cum ati ajuns pediatru?
Constantin Arion: Facultatea de Pediatrie s-a reinfiintat in ’63 sau ’64. Eu am dat admitere la Medicina Generala si erau doua serii. S-au facut eforturi mari atunci ca sa se reinfiinteze Facultatea de Pediatrie, pornind de la premise foarte corecte: Romania era atunci o tara cu copii multi si medicii pediatri sunt foarte importanti. Dupa sesiunea din iarna anului 2 ne-am trezit ca ne cer carnetele de student. Le-am trimis cu totii fara nicio grija, dar intreaga noastra serie a fost trecuta la Facultatea de Pediatrie nou infiintata.
Fara voia voastra?
Constantin Arion: Fara voia noastra. Au fost discutii, scandaluri. Doi ani m-am zbatut sa demonstrez ca mi s-a incalcat un drept. Dar degeaba…. La inceput am fost ingrijorat dar am facut apoi doua stagii de pediatrie la actualul spital Alfred Rusescu si am avut parte de formatori extraordinari: profesorul Valeriu Popescu, profesorul Priscu, Maiorescu, Geormaneanu… niste personalitati. Erau buni practicieni, nu erau niste politruci, si erau foarte apropiati de noi. Se putea discuta cu ei absolut orice, erau extraordinar de constiinciosi, la contra-vizite ne luau foarte serios la intrebari. Daca vedeau ca avem o lacuna ne spuneau asta, ne puneau carti in brate. Era o relatie personala.
Si acum asta s-a pierdut?
Constantin Arion: In mare masura cred ca da. Distanta este totusi mai mare. Profesorul este mult mai important acum decat era in perioada respectiva. Atunci profesorii erau niste oameni extraordinari, dar nu erau foarte bine vazuti de cei de la Partid.
Acum e invers…
Constantin Arion: Acum e invers. E o ingemanare. Foarte multi profesori sunt membri de partid. Glumesc… si atunci erau membri de partid. Imi amintesc o vizita a secretarului de partid intr-un spital recent renovat in care se mutase profesorul Valeriu Popescu. Profesorul era un om serios si se pregatise sa spuna, cu statistici, cat a crescut adresabilitatea, care e nivelul mortalitatii infantile. Si pe scari, urcand, secretarul de partid ii zice: “Ia mai lasa-ma tovarase profesor cu chestiile astea. Mie sa-mi spui cum ai redus costul zilei de spitalizare.” Profesorul a ramas complet descumpanit.
O SPECIALITATE CU LACRIMI
Ati ajuns pediatru, una dintre cele mai dificile specialitati medicale, dar mai mult, ati intrat in oncologia pediatrica. Adica cel mai greu…
Constantin Arion: Asta am ales eu. Profesorul Valeriu Popescu avea o preocupare legata de oncologie, desi in acea perioada doar spitalul Fundeni se ocupa de aceasta patologie. Profesorul Gheorghe Goldis senior, cel care a intemeiat clinica de aici, a avut de la inceput astfel de preocupari. Si dupa pensionarea dansului m-am oferit sa vin aici. Oncologia reprezinta o provocare caci de acest domeniu sunt legate avansurile medicinei actuale: biologia moleculara, genetica, terapia cu molecule noi, transplantul de maduva osoasa. Iti deschide foarte mult orizontul.
Dincolo de aceasta provocare intelectuala exista si o incarcatura afectiva neplacuta?
Constantin Arion: Este si placuta si neplacuta. Sigur ca nu este placut sa traiesti intr-o atmosfera de suferinta, in special cand cei care sufera sunt copii. Am fost foarte marcat in perioada in care si copiii mei erau mici. Dar nu exista satisfactie mai mare decat sa vezi copii care au trecut prin bolile oncologice grave si care, prin transplant, au supravietuit acum. Exista cazuri. Si exista, zic eu, suficiente.
Ati fost afectat de faptul ca ati trait in preajma celei mai grave patologii?
Constantin Arion: Fara discutie. M-a consumat mai mult decat daca as fi facut altceva. Dar au existat portite: aceasta clinica si-a pastrat profilul de clinica generala de pediatrie. La numarul total de paturi cam o treime sunt cazuri de oncologie pediatrica. A fost o perioada in care satisfactii din alte domenii ale pediatriei au fost o compensatie la dificultatile ingrijirii bolnavului oncologic.
Cand ati plans ultima data pentru un pacient?
Constantin Arion: … in urma cu vreo cinci ani.
Despre ce era vorba?
Constantin Arion: … un copil cu o boala foarte grava, o forma de leucemie mielomonocitara juvenila, in care in absenta transplantului de maduva lucrurile sunt 100% nefavorabile si cu transplant 40-50% reusesc sa supravietuiasca. Acest copil a avut un donator in familie de la care a facut transplant. Dupa, copilul a avut de luptat un an de zile cu niste complicatii grave: reactii de grefa contra gazda, diaree practic de necontrolat, ajunsese sa cantareasca sub 7 kilograme la doi ani si jumatate. Apoi a facut si o complicatie pulmonara severa. S-a luptat… pana in momentul in care s-a produs decesul intr-o perioada in care parea ca incepuse sa raspunda la un medicament imunosupresor. Am fost atunci descumpanit, ca dupa o batalie lunga si grea. Mi-au dat lacrimile atunci. Dar in alte situatii mi-au dat lacrimile si de fericire atunci cand am avut un copil care a trecut prin transplant si a evoluat favorabil.
STIINTA TRANSPLANTULUI SI MITURILE LUI
E transplantul o stiinta exacta?
Constantin Arion: Pe masura ce trece timpul va deveni din ce in ce mai exacta. Pe moment va pot spune ca este relativ exacta. Sunt lucruri foarte complicate legate de compatibilitate si lucruri pe care nu le stapanim in totalitate. Fara reactiile de grefa contra leucemie, care este similara reactiei de grefa contra gazda, dar de o intensitate mai putin importanta si in acelasi timp favorabila pentru bolnav, nu s-ar putea ajunge la vindecari de lunga durata.
Ce inseamna reactia de grefa contra leucemiei?
Constantin Arion: Grefa respectiva, a donatorului, care este din punct de vedere imunologic competenta, recunoaste ca fiind straine celulele primitorului. Aceste celule fiind diferite, si celulele canceroase fiind si ele diferite, sunt atacate de sistemul de aparare, de limfocitele prezente in grefa.
In jurul oncologiei pediatrice exista un soi de… mitologie care spune ca oricat de mult s-ar stradui medicii, Dumnezeu e cel care pana la urma decide evolutia unei boli.
Constantin Arion: E foarte complicat. O contributie o au si medicii, fara discutie. Nu putem nega o intreaga perioada de evolutie a stiintelor medicale. Dar sunt niste situatii pe care noi nu le putem controla si care se rezolva totusi favorabil.In situatia asta a intervenit cineva. Cine este acea persoana depinde de crezul tau filozofic. Intotdeauna atunci cand nu cunoastem exact un lucru apare o mitologie sau o teorie statistica.
Care este colacul dumneavoastra de salvare in astfel de situatii imprevizibile? Incercati sa rationalizati sau sa va explicati lucrurile printr-o interventie?
Constantin Arion: Cred ca a rationaliza la extrem.
Orice virtute dusa la extrem poate deveni un viciu. E cazul dumneavoastra?
Constantin Arion: Daca vreti, da. Nu stiu daca aceasta tendinta a fost in mine dintotdeauna sau am capatat-o in cursul formarii profesionale. Noi am fost formati intr-o scoala in care accentul materialist era foarte puternic si in care era chiar pedepsit sa te gandesti la Dumnezeu. La Dumnezeu ajungeam numai prin subterfugii.
ISTORIA MEDICINEI ROMANESTI IN TREI CUVINTE
De ce intalnim atat de des orgolii foarte mari in elita medicala romaneasca?
Constantin Arion: Pe de o parte gratie specificului acestui popor in care asemenea gen de personalitati le puteti intalniti incepand de la coada la hipermarket pana la doua masini intr-o intersectie mai complicata. In al doilea rand si dintr-un oarecare deficit cultural si de educatie. Poti fi foarte bun in profesia ta, dar din punct de vedere moral, educativ sau cultural sa fi mai putin stralucitor decat in restul domeniilor. Apoi e o reactie umana ca niste succese sa-ti creeze impresia ca esti cel mai important si ca poti rezolva orice. Din pacate nu este asa.
Nu v-ati gandit niciodata sa plecati din Romania?
Constantin Arion: Nu.
E un raspuns surprinzator.
Constantin Arion: Ganduri am avut dar inainte de 1989 era imposibil. Aveam copiii, iar dupa 1989 deja nu mai eram tanar. In 1972 am fost propus pentru o bursa Humboldt. Timp de o luna de zile m-au frecat pe la “institutiile” epocii, m-au chemat la Securitate, la sectii de militie si atunci mi s-au facut diverse propuneri. I-am intrebat pe cei mai in varsta din familie mea si ei mi-au spus foarte clar nu, nu, nu. Si asta m-a intarit in hotararea de a refuza absolut orice colaborare. Si cum actele mele nu au sosit in timpul necesar, bursa nu a putut sa-mi fie acordata.
Ce sfat ati da unui medic tanar, muncitor, talentat, dar care nu provine dintr-o familie bogata si cu relatii: sa ramana sau sa profite de ocazie si sa plece?
Constantin Arion: Sa profite de ocazie si sa plece. E un sfat foarte trist si, din pacate, urmat si de copiii nostri.
Ce cuvant ati folosi sa caracterizati medicina romaneasca?
Constantin Arion: Inainte de 1989 era o medicina amarata. A fost o Cenusareasa in ierarhiile profesionale ale vremii. O medicina bezmetica in anii ’90, iar acum este o medicina care isi cauta modernitatea si locul in lumea civilizata.
Dar cum s-a ajuns in prezent ca medicii sa fie atat de antipatizati ca breasla?
Constantin Arion: Pe de o parte atitudinea generala a politicienilor fata de sectorul medicinei. Dar, trebuie sa recunoastem, au fost si niste greseli din interiorul breslei medicale. Uneori o incercare de a trece usor peste greutatile vietii si asta presupune sa te pui de multe ori in serviciul cui nu merita… Si nu exista o coeziune, o senzatie ca am avea interese comune in interiorul breslei.
De-a lungul unei vieti de medic, care a fost cel mai greu de respectat dintre urmatoarele patru principii ale juramantului lui Hipocrate?
Ma voi abtine de la a fi corupt si a face rau.
Nu-mi va fi rusine sa spun „nu stiu”si sa solicit sfatul colegilor mei atunci cand pacientul are nevoie.
Imi voi respecta maestrul ca pe parintii mei.
Nu voi uita ca medicina e o arta si ca intelegerea si caldura pot fi mai importante decat bisturiul si medicamentele.
Constantin Arion: Cred ca ultimul a fost cel mai greu de respectat.
Ce le raspundeti nepotilor cand va intreaba care e cel mai important lucru pe care trebuie sa-l faci in viata?
Constantin Arion: Sa faci ceea ce iti place si ceea ce te face fericit.
Niciun comentariu până acum