Biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nectarie, „Naşterea Maicii Domnului şi „Sfântul Prooroc Ilie din Iaşi adună de trei ori pe săptămână credincioşi nu doar din cartierul Alexandru cel Bun, ci şi din alte parohii ale oraşului. Vinerea dimineaţa, după oficierea Sfintei Liturghii, luni seara, începând cu ora 18:00, şi miercuri seara, începând cu ora 23:00, în sfântul lăcaş se oficiază Slujba Sfantului Maslu.

Cel puţin patru preoţi săvârşesc slujba Sfântului Maslu, care se oficiază lunea, miercurea şi vinerea la impunătoarea biserică din cartierul Alexandru cel Bun. Pe parcursul saptămânii, oamenii încearcă să fie prezenţi la toate cele trei slujbe, pe lângă participarea la Sfânta Liturghie ce se oficiază zilnic. Atât bătrânii cât şi tinerii, atât femeile cât şi bărbaţii, atât cei sănătoşi cât şi cei bolnavi, atât cei fericiţi cât şi cei aflaţi în suferinţă, atât cei care cer cât şi cei care mulţumesc păşesc pragul bisericii „Sf. Nectarie pentru a afla bucuria, alinarea, izbăvirea sau mulţumirea sufletească. Nu ai cum să-ţi dai seama dacă o femeie care se roagă, alături de preoţii slujitori lui Dumnezeu, în timpul oficierii Tainei Sfântului Maslu plânge de bucurie sau pentru că are un necaz, o suferinţă. Oamenii care vin la slujbă trec să se închine mai întâi la moaştele Sfântului Nectarie, vindecătorul de cancer, faţă de care au o mare evlavie.

„Cu adevărat este o binecuvântare

În momentul în care unul dintre preoţii slujitori citeşte Sfânta Evanghelie sau o rugăciune, îi acoperă cu epitrahilul pe credincioşii din jurul său, amintind parcă de Mântuitorul Iisus Hristos, în jurul căruia se adunau mulţimile pentru a-i asculta învăţăturile. În timpul rostirii rugăciunilor, oamenii sunt miruiţi şi binecuvântaţi de un alt părinte slujitor. În liniştea din toiul nopţii, în biserica „Sf. Nectarie din Iaşi răsună glasul cristalin al cântăreţului de la strană, elev al Seminarului „Sf. Vasile cel Mare din Iaşi, ce răspunde cu „Doamne miluieşte întreit la cererile şi mulţumirile înălţate către Dumnezeu de către preoţi, în timpul ecteniilor mari. Credincioşii secondează strana în cântare, toată suflarea laudă şi mulţumeşte lui Dumnezeu. Părintele Petrică Lehaci, parohul bisericii „Sfântul Nectarie, ţine un cuvânt în care mulţumeşte Sfântului Ierarh Nectarie pentru că este rugător înaintea lui Dumnezeu. Le mulţumeşte şi credincioşilor care s-au rugat în sfântul lăcaş de cult. „Dumnezeu să ne binecuvinteze şi să ne ajute să ducem la bun sfârşit această rugăciune de seară. Cu adevărat este o binecuvântare când venim aici, la biserică, reuşind să învingem somnul, a spus pr. paroh.

„Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie...

Oamenii se aşază din nou în genunchi, de îndată ce începe slujba acatistului Sfântului Nectarie. Rând pe rând, preoţii slujitori citesc cu glas mare icoasele şi condacele din acatistul vindecătorului de cancer. Oboseala nu pare să-i stăpânească pe credincioşii care au ales ca prima oră din ziua de joi să şi-o petreacă în rugăciune. „Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni – cântă unul dintre preoţii slujitori, într-o psaltică românească. Rugăciunea de la finalul acatistului încheie această mică „priveghere, nu înainte ca prinoasele aduse dar şi cei prezenţi la slujbă să fie stropiţi cu agheazmă mică. După ce trec iarăşi pe la racla cu moaştele sfântului tămăduitor, oamenii se închină pe la sfintele icoane, apoi se îndreaptă către casele lor.

Doriti mai multe informatii despre vindecarea cancerului? Contactati-ne acum!