James Michael Tyler, actorul care a jucat rolul chelnerului Gunther, din cafeneaua Central Perk, în serialul Friends, a declarat că are cancer de prostată în stadiul patru, scrie BBC.

Într-un interviu acordat emisiunii Today, de la NBC, actorul în vârstă de 59 de ani a dezvăluit că a fost diagnosticat în septembrie 2018, după un examen medical de rutină. Cancerul s-a răspândit acum la oase și el nu mai poate merge, fiind supus chimioterapiei.

„În cele din urmă, știi, probabil că mă va termina.”, i-a spus el gazdei emisiunii, Craig Melvin.

Actorul James Michael Tyler, în timpul emisiunii în care a dezvăluit că are cancer. Foto: Profimedia Images

Aveam 56 de ani la acea vreme și au depistat PSA, care este antigen specific prostatei. Era în număr extraordinar de mare, așa că am știut imediat că e ceva în neregulă acolo. Medicul meu m-a sunat și mi-a spus să ne vedem a doua zi, mi-a spus că s-ar putea să am o problemă destul de gravă cu prostata.

James Michel Tyler

După ce a ratat un alt test în timpul pandemiei, cancerul s-a răspândit în oase, a dezvăluit el, iar acum se află în stadiul patru. „Cancer în stadiu terminal”, a confirmat actorul.

Tyler a profitat de ocazie pentru a îndemna alți bărbați să facă controale la următoarea întâlnire cu medicul. „Există și alte opțiuni disponibile pentru bărbați, dacă îl depistează înaintea mea”, a spus el.

James Michael Tyler și Jennifer Aniston, într-o scenă din Friends.

Deși nu a fost niciodată o vedetă la nivelul celor șase personaje principale din Friends, Gunther a fost și rămâne o figură populară printre fani. Lucra ca ospătar și manager în cafeneaua Central Perk și a făcut o pasiune pentru personajul Rachel, interpretat de Jennifer Aniston, care e chelneriță în cafenea, în primele sezoane ale serialului.

Au fost cei mai memorabili 10 ani din viața mea, sincer. Nu mi-aș fi putut imagina o experiență mai bună. Toți acești tipi au fost fantastici și a fost o mare bucurie să lucrez cu ei. Mi s-a părut foarte, foarte special.
James Michael Tyler , despre apariția sa în Friends

James Michael Tyler, în cafeneaua Central Perk, în Friends.

James Michael Tyler a jucat în filme precum „The Disturbance at Dinner”, „Foreign Correspondents”, „Motel Blue” și „Jasons Big Problem”.

Doriti mai multe informatii despre vindecarea cancerului? Contactati-ne acum!