Şi Valeriu Popa a avut cancer pulmonar avansat

Boala şi suferinţa nu l-au ocolit nici pe Valeriu Popa, de-a lungul vieţii. Iată ce ne povesteşte despre zilele când era să moară, având cancer pulmonar avansat.

«Aveam 20 de ani şi eram internai în spitalul din Caracal. M-au ţinut două zile şi mi-au spus: “Mergeţi acasă că nu mai aveţi nici o şansă”. Acasă am început să expectorez sânge. Mama plângea. Mi-au ţinut lumânările. În această trecere între viaţă şi moarte, mi-am adus aminte de o povestire din timpul internatului la Craiova. Jucam şah cu un coleg şi aţii doi stăteau la capătul patului discutând: “Bă, fratele meu era să moară de congestie pulmonară.”

Întrebat ce a făcut, acesta răspunde: “Mama a pus într-o strachină un pietroi încins şi a turnat peste el frunte de cazan, adică ţuică de 70-80 de grade, apoi a introdus vasul sub plapumă.” Prin volatilizare alcoolul din ţuică a intrat sub plapumă, el a stat ca sub un clopot şi a început transpiraţia. Aducându-mi aminte de această întâmplare, i-am spus mamei când mă aflam pe patul de moarte.

Mama a zis: “Hai să-ţi fac, că aşa este bine, să satisfaci ultima dorinţă a celui aflat în pragul morţii.” Deci, mi-a pregătit la rugămintea mea un castron în care a pus o piatră încălzită la foc şi a turnat alcool peste el. Nu mai vedeam plafonul parcă era în ceaţă.

Pe fereastră nu vedeam decât foarte slab. N-am ştiut şi am băgat capul sub plapumă. Am tras spirt din acela volatilizat şi m-am înecat şi au început să iasă din mine cantităţi enorme de sânge – hemoptizie. Mama s-a speriat. Am adormit şi am transpirat. Şapte schimburi în decursul unei nopţi. Primul cearceaf în care s-a depus transpiraţia s-a oxidat, încât s-a rupt, aşa de puternică era toxina.

Dimineaţa când m-am trezit, am început să văd plafonul, pe fereastră vedeam ciorile care zburau, mi se limpeziseră ochii. Mama, când m-a văzut aşa rumenit la faţă, nu mai ştia ce să creadă. I-am spus să îmi mai facă odată. N-am mai transpirat aşa de mult şi seara am ieşit să mă plimb prin curte. Vecinii, când mă vedeau, ziceau că a înviat mortul. Am poftit puţin mujdei de usturoi cu piept de pui. Mi-a pregătit mama. Am supt numai puţin şi de atunci m-am sculat din pat. Atunci am înţeles că printr-o transpiraţie puternică, elementele toxice care se fixaseră în organism au fost eliminate. Sângele a început să-şi reintre în drepturi, permiţând autovindecarea.»