Mă  numesc H. P.,  am 46 de ani şi locuiesc în nordul Greciei. În anul 2004 am fost operat de tumoare pe creier. După trei ani şi jumatate tumoa­rea a reaparut. Am fost consultat de mulţi doctori, dar nici unul nu a acceptat să mă opereze. Eram nu numai foarte îngrijorat, ci chiar disperat. În final s-a gasit un doctor care a hotărât să îndrăznească să facă aceasta operaţie dificilă.

Rudele mele îmi spuneau sa mă duc să mă închin Sfântului Luca, fost doctor, care m-ar putea ajuta, aşa cum a ajutat şi pe alţii. M-am hotarât şi m-am dus să ma închin şi să mă rog în oraşul G., unde exista o bi­serică a Sfântului Luca. Acolo am cunoscut un preot smerit, adică pe parintele K. El mi-a dat putere şi cu­raj şi a facut Paraclisul Sfântului Luca pentru mine. M-am spovedit, m-am împărtăşit şi m-am dus sa fiu operat. Într-o noapte l-am visat pe Sfântul Efrem care mi-a spus sa nu îmi fac griji, ca totul va fi bine.

Pe 13 martie 2007 am fost operat. Cu toate că eram anesteziat, îi vedeam pe doctorii care mă operau şi îm­preună cu ei i-am vazut şi pe Sfântul Luca şi pe Sfân­tul Efrem. Sfântul Luca mă opera purtând nişte oche­lari mici rotunzi şi ţinea în mână un bisturiu vechi, iar Sfântul Efrem ma ţinea de mână, spunându-mi să nu mă tem, şi în acelaşi timp cu mâna lui stângă arunca nişte raze strălucitoare spre capul meu. Când s-a ter­minat operaţia şi m-au dus la Secţia de Terapie Inten­sivă, a apărut din nou înaintea mea Sfântul Luca şi mi-a spus:

– Am fost şi eu acolo, în sala de operaţie! I-am raspuns:

– Ştiu asta!

Ieşind din sala de operaţie, l-am auzit pe chirurgul care m-a operat spunând:

– E prima dată când am facut o operaţie aşa de uşoară.

Vreau sa subliniez că nu ştiam nimic despre cei doi sfinţi (Luca şi Efrem). De atunci ei au devenit îngerii mei păzitori.

P. H., Kavala

(Sfântul Luca al Crimeii, minunile contemporane, Editura Sophia, p.92-93)
sursa: acvila30

Doriti mai multe informatii despre vindecarea cancerului? Contactati-ne acum!