Timpul este un factor important în cazul pacienților cu cancer, acesta reușind de foarte multe ori să facă diferența între viață și moarte. Cu cât diagnosticul este pus mai rapid și se începe tratamentul, cu atât șansele de supraviețuire pot să crească. Aparatul care poate depista cancerul în doar 2 ore a ajuns în România, dar pentru că această investigație nu este decontată de stat, puțin bolnavi reușesc să și-o permită.

Aparatul care poate depista cancerul în doar 2 ore a fost adus în țară de Asociația Pacienților Oncologici din România, iar în prezent acesta se află la Ploiești. Acest aparat face posibilă diagnosticarea rapidă a trei tipuri de cancer: cancerul pulmonar, colorectal și de piele.

Cât costă această investigație?

Pentru ca aparatul să ajungă în țară, Asociația Pacienților Oncologici din România a investit  60 de mii de euro. Analiza care poate depista rapid cancerul nu este pe lista investigațiilor decontate de stat, iar pacienții care își doresc să facă acest control trebuie să plătească o sumă cuprinsă între 600 și 1000 de lei, potrivit stirileprotv.ro.

“Acest aparat permite ca un rezultat important de fineţe de genetică moleculară să fie dat în două ore, două ore şi jumătate, spre deosebire de metodele care permit rezultate similar dar în 12, 15 zile. Și mai are un mare avantaj, faptul că se pot face asemenea determinări şi din sânge nu doar biopsie solidă”, a spus Iolanda Gheorghiu, Asociația Pacienţilor Oncologici, pentru stirileprotv.ro.

Doriti mai multe informatii despre vindecarea cancerului? Contactati-ne acum!