Actorul Ben Stiller a anunțat în cadrul unei emisiuni televizate că a fost diagnosticat cu cancer la prostată în urmă cu doi ani.

cancer la prostată

De altfel, el a acceptat să vorbească în emisiunea lui Howard Stern tocmai pentru a transmite un semnal asupra conștientizării acestei boli și pentru a vorbi despre PSA, un test de sânge care măsoară nivelurile de proteine și care ajută, astfel, la identificarea acestui tip de cancer.

Diagnosticul ”a apărut de nicăieri. Nu aveam nici cea mai vagă idee”, a povestit actorul, potrivit The Guardian.

După ce a fost consultat de către un urolog, care i-a spus că are o formă de cancer la prostată ce avansează rapid și este agresivă, Stiller s-a consultat cu mai mulți medici și a decis, în final, să se opereze.

Ben Stiller spune că acum este sănătos, dar merge constant la doctor.

El a îndemnat toți tinerii să mergă frecvent la medici pentru a se asigura că sunt sănătoși.


2%

din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a Asociației Sfintele Mucenițe Ecaterina și Filofteia, nu către stat. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Dezvoltarea Personală, Comunitară și Socială, Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.