Aproximativ 70-75% din femeile cu cancer ovarian prezintă metastaze în momentul diagnosticării, atrag atenția specialiștii.

cancer ovarian

Acest neoplasm, care reprezintă aproximativ 30% din totalul cazurilor de cancer al  organelor genitale feminine la nivel mondial, este depistat frecvent în stadiu avansat din cauza lipsei simptomelor specifice. Pacientele confundă simptomele cu cele ale unei tulburări gastrointestinale și întârzie astfel controlul de specialitate.

Diagnosticul tardiv scade considerabil șansele de supraviețuire a pacientelor. Astfel, datele Agenției Internaționale de Cercetare a Cancerului (IARC) arată că doar 32% din pacientele diagnosticate cu cancer ovarian la nivel european reușesc să supraviețuiască 5 ani.

În general, aproximativ 20% din femeile cu cancer ovarian sunt depistate în primele stadii, când tumora este încă localizată. Doar în această situație, 94% dintre paciente au o speranță de viață mai mare de 5 ani.

«Cancerul ovarian este povara femeii moderne. În prezent, sunt derulate studii la nivel internațional care analizează legătura directă dintre stilul de viață actual, caracterizat prin fumat, dietă dezechilibrată și sedentarism, și apariția acestui tip de tumoare. Din păcate, nu există o analiză specifică pentru această afecțiune, însă există soluții pentru a fi depistată la timp: analizele de sânge și controalele ginecologice regulate», subliniază dr. Dragoș Median, medic primar, Spitalul Filantropia București.

Statistici îngrijorătoare

Acest tip de cancer este din ce în ce mai întâlnit în țările dezvoltate fiind la fel de frecvent ca și cancerul de uter (35%) ori de col uterin (27%). În Europa de Est se înregistrează mai mult de 15  cazuri noi la 100.000 de femei. Potrivit datelor GLOBOCAN 2012, în România sunt raportate anual  1850  de cazuri noi, fiind a 5-a cea mai frecventă localizare a cancerului la femei.

Factori care influențează apariția bolii

În afara factorilor asociați stilului de viață modern, specialiștii au identificat o serie de cauze care pot duce la apariția cancerului ovarian:

  • vârsta – majoritatea cazurilor de cancer ovarian apar după vârsta de 55 de ani, la femeile care au intrat la menopauză;
  • istoricul familial – riscul de apariţie a cancerului ovarian creşte dacă doi sau mai mulţi membri ai familiei, fie din partea tatălui, fie din partea mamei, au avut neoplasm mamar, ovarian sau colorectal1; potrivit datelor IARC, riscul de cancer ovarian crește la 25.5% dacă atât mama, cât și sora au fost diagnosticate cu această afecțiune;
  • mutaţiile genetice – purtătorii unor mutaţii ale genelor BRCA1 sau BRCA2 (gene care ajută la refacerea celulelor) au un risc mai crescut de cancer ovarian;
  • alţi factori: un risc ridicat îl au femeile care nu au născut niciodată, care n-au luat niciodată contraceptive, care au avut primul ciclu menstrual la o vârstă fragedă sau cele care au intrat la menopauză la o vârstă înaintată.

Cele mai frecvente simptome

Specialiștii sfătuiesc femeile să fie atente la semne persistente care durează de mai multe săptămâni și care nu pot fi explicate:

  • dureri abdominale sau pelvine
  • balonare persistentă
  • senzație de sațietate precoce
  • modificări ale tranzitului intestinal (diaree sau constipaţie)
  • simptome urinare (micțiuni frecvente sau imperioase)
  • sângerări vaginale neobişnuite
  • dureri în timpul contactului sexual
  • pierdere în greutate
  • oboseală, amețeală, senzație de greață.