Dumitru Călina

Ajutoare în lupta cu cancerul

E avocat, are 70 de ani şi trăieşte în Iaşi. Acum 28 de ani, era condamnat la moar­te de o boală perfidă: cancerul. Hotărât să nu se dea bătut, a luptat pentru viaţa lui pe toate fronturile, chiar dacă ştia că bătălia e dificilă, iar steagul victoriei, greu de ridicat. Perseverent în căutări şi ajutat şi de un dram de noroc, în final, a supravieţuit cancerului, cu ajutorul unei plante miraculoase: spânzul. Apoi, i-a aju­tat şi pe alţi bolnavi deznă­dăjduiţi care i-au cerut ajutorul. Valul de vindecări care a urmat a depăşit chiar şi cele mai optimiste aşteptări. O poveste de viaţă cu happy-end, care ar trebui luată drept pildă de toţi bolnavii de cancer, cărora medicii nu le mai dau speranţă.

“Băiete, fă o cură cu spânz!”

– Aţi readus nădejdea în rân­dul bolnavilor de cancer din Ro­mânia oferindu-le terapia cu spânz, care v-a salvat şi dvs. viaţa, cu mulţi ani în urmă. Pentru cititorii noştri, care încă nu vă cunosc, aş dori să reluăm povestea vin­decării dvs.

– Uneori mi se pare că a fost ieri, alteori parcă a trecut o viaţă de-atunci… Era în 1988. De la o fa­rin­go-laringită netratată la timp, am făcut o infecţie tare urâtă, care a degenerat în cancer. Diagnosticul era îngrozitor: tumoră de cavum cu extensie la baza craniului. Mi s-a făcut o tomografie compu­terizată care a evidenţiat cu precizie stadiul bolii: “Infiltraţie tumorală cu celule mici, dispuse în insule. Aspectul corespunde unei metastaze de tumoră intracraniană tip blastom”. Doctorii nu-mi dădeau nicio şansă, citeau fişa medicală şi se uitau la mine cu compătimire. N-a fost nevoie de cuvinte, le-am citit în ochi neputinţa. Aveam deja metastaze, iar biopsia din gât a evidenţiat clar natura malignă a tumorii. Eram disperat. Singurul tratament de care am beneficiat în spital a fost cu algocalmin, la care deja nu mai reacţionam. Aveam dureri îngrozitoare, nu le puteam calma cu nimic. Craniul îmi era infestat cu puroi care îmi apăsa creierul, aveam şi centrii nervoşi afectaţi: îmi para­lizase pleoapa dreaptă, îmi era afectată şi vede­rea – vedeam dublu, cu imaginile răsturnate pe stânga. Medicul oncolog a sfătuit-o pe soţia mea să nu mai cheltuie banii pe spitale şi pe medicamente, ca să aibă de înmormântare. Ajunsesem la 48 de kilogra­me, şi mă ţineam de pereţi când umblam prin casă. Medicul meu de la policlinică a vrut să mă pen­sioneze, dar am refuzat. Cred că mă trecuse deja în “partea cealaltă”. Am ajuns şi la Spitalul Fundeni, unde am început iradierea cu cobalt, în zona tumo­rii de la gât. Şi acolo mi s-a spus că nu se poate face nimic cu infecţia de la creier, deoa­rece era întinsă pe o suprafaţă mare, iar o intervenţie chirurgicală atât de complexă pen­tru îndepărtarea ei era imposibilă.
Eu cred foarte mult în vise. Întot­deauna mi s-au confirmat. Îmi amintesc că atunci când îmi cău­tam vindecarea pe la uşile cabinetelor medicale, am visat moartea. Eram pe un deal, în­con­jurat de un peisaj mirific. Şi pe acel deal parcă era casa lui Eminescu – cu cerdac, cu perdeluţe la ferestre, iar în uşă stătea o blondă superbă, care-mi făcea semn cu mâna să mă duc la ea. Eu urcam vrăjit pe panta de verdeaţă, dar când m-am apropiat de ea, m-a luat cu rece. Deodată, mi s-a făcut teamă şi am fugit, coborând la nesfârşit. M-am trezit lac de sudoare şi toate mă dureau în­gro­zitor… A doua zi, pe când îmi aşteptam rândul la iradiere, o bă­trână mi-a spus: “Băiete, dacă ai curaj, fă o cură de spânz. Dar ai grijă, că-i periculos. Dacă nu ştii cum să-l prepari şi cum să-l iei, poţi să mori!”.

foto: Dreamstime

Găsirea spânzului şi a modului său de administrare a fost o veritabilă aventură. M-am interesat ba în stânga, ba în dreap­ta, mi s-a confirmat efectul spân­zu­lui în tratament, dar nimeni nu ştia să-mi spună unde-l găsesc şi cum se prepară. Toţi mă întrebau dacă am curaj să-l iau, că-i peri­culos, că e toxic… “E mai toxic decât moartea?” – le răspun­deam. “Eu sunt cu un picior în groapă şi voi mă întrebaţi dacă am curaj să beau un ceai?” În final, am găsit nişte bătrâni care mi-au dat o reţetă şi m-au învăţat secretele preparatului. Am făcut rost de rădăcini subţiri de spânz, de la culegătorii care vindeau pe atunci plante medicinale în piaţă şi m-am pus pe trea­bă. Era ultima mea şansă şi m-am agăţat cu dis­perare de ea. În prima zi, n-am res­pectat întocmai prescripţiile şi am luat şapte linguriţe de preparat – aşa, ca o doză de şoc, de parcă voiam să mă vindec peste noapte, dar mi-a fost foarte rău. Transpiram, îmi crescuse tensiunea, aveam palpitaţii, se învârtea casa cu mine. În noaptea aceea, am mai avut un vis ciudat. Se făcea că eram la brutăria de unde cumpăr pâine mereu. Şi erau acolo mulţi curcani mari, aşa, de 8-10 kg, care mă ciuguleau în cap. Îmi ciupeau din creier, dar nu simţeam nicio durere. Culmea e că în vis, curcanii se făceau din ce în ce mai mici, până ajungeau pui şi apoi dispăreau. “Măi, să fie!”, mă gândeam, ce vrea să însemne? Nu înţelegeam deloc visul. Dar aveam să mă dumiresc mai târziu…

De-a doua zi, am urmat tratamentul după indicaţii, iar peste alte câteva zile, am început să elimin masiv in­fecţia din craniu. Poate să vă pară scârbos ce vă spun, dar aşa s-a întâmplat: mi s-a format o gaură în cerul gurii, prin care am eli­minat mai întâi un lichid gălbui, provenit de la in­fec­ţie, timp de patru-cinci zile. Apoi a venit greul. Să fac o ana­logie, imaginaţi-vă că daţi drumul la apa dintr-un lac printr-o poartă de scurgere. Apa se duce, dar rămâne nămolul, care curge mai greu. Ei bine, când am început să elimin puroiul acela gros, cu cheaguri de sânge, a fost un dezastru. Mi se um­plea gura cu puroi, nu puteam nici să dorm, că mă înecam. M-am chinuit groaznic! Ce-am păţit eu nu doresc nici la puiul cel de şarpe! Prin cerul gurii se făcea tot acest “tranzit”; probabil că era locul cel mai accesibil pentru drenarea infecţiei. Mai târziu, după ce am tot eliminat puroi, când făceam duş, auzeam în capul meu un zgomot ca cel al pică­turilor de ploaie pe un acoperiş de tablă. Probabil că punga de puroi apăsase până atunci pe creier şi, odată eliminată, rămăsese un spaţiu liber între cutia craniană şi creier. Simţeam acest gol şi când miş­cam brusc capul. Singurul lucru bun a fost că odată cu eliminarea puroiului, am scăpat de acele groaz­ni­ce dureri de cap şi mi-am recăpătat vederea.

După alte două, trei săptămâni, au venit alte chinuri: am început să elimin bucăţi de tumoră din gât. Unele mai mici, altele mai mari – o carne tare, închisă la culoare, urât mirositoare, cu mult sânge. Mă temeam să nu mor de anemie, la cât sânge pier­deam, pentru că abia de mai aveam putere să respir, într-un asemenea hal ajunsesem. Dar nu m-am lăsat. După ce eliminam tot şi îmi trecea starea de greaţă, făceam gargară adâncă cu ceai de spânz, pen­tru că ştiam că mă ajută. Aveam şi sângele infestat cu celule maligne, dar cred că spânzul mi l-a curăţat strop cu strop. Şi exact cum a început totul, pe etape, aşa s-a şi terminat, dar a durat câte­va luni bune: bolta palatină s-a închis de la sine, fără niciun alt tratament, dar foarte greu s-a vinde­cat de tot. Tumora din gât a dispărut, a mai rămas vizibil doar un punct cât un bob de mazăre, proba­bil locul unde era inserată în ţesut. N-am mai avut dureri, mă simţeam din ce în ce mai bine, am înce­put să mănânc (puteam să înghit, în sfârşit!) şi, uşor-uşor m-am întremat. Am mai rămas câteva luni acasă, şi când am putut să stau în picioare, am început să ies câte puţin la aer, să mă reobişnuiesc cu lumea şi cu viaţa. Când mi s-a terminat conce­diul medical, m-am dus la serviciu. Eram încă slab, aveam ochii adânciţi în orbite, faţa pământie, dar sufletul mi-era plin de soare – învinsesem moartea! Când m-au văzut colegii, nu le-a venit să creadă, nimeni nu se aştepta să supravieţuiesc.

Cert este că această experienţă m-a transformat fundamen­tal. După ce te întâlneşti cu moartea, ţi se schimbă total viziunea asupra vieţii. Cu filozofia pe care mi-o băgaseră comuniştii în cap, eu deveni­sem un mare ateu. Din fericire, boala şi suferinţa m-au readus pe drumul credinţei, şi de atunci nu m-am mai despărţit de Bunul Dumnezeu. El mi-a scos-o în drum pe bătrânica din spital, altfel eram demult oale şi ulcele! Cât despre spânz, ce să mai zic? Planta aceasta mi-a salvat viaţa!

În ciuda puterii lui uriaşe, spânzul este una dintre cele mai gingaşe flori din pădurile noastre

“Nimeni nu-i profet în ţara lui”

– Interviul pe care mi l-aţi oferit în 1998 a avut un ecou neaşteptat în rândul cititorilor noştri şi a ţinut trează opinia publică ani la rând. Am primit pe adresa redacţiei sute de scrisori de mulţumire din partea celor care s-au vindecat de cancer cu acest leac prea puţin cunoscut, după cum am pri­mit şi critici acerbe, din partea unor specialişti. Ce v-a îndemnat să-i ajutaţi şi pe ceilalţi bolnavi?

– Nu poţi să întorci spatele suferinţei. Mă cre­deţi sau nu, mie apariţia articolului din “Formula AS” mi-a dat viaţa peste cap. Telefonul suna încon­ti­nuu, zilnic mă trezeam cu zeci de oameni din toată ţara la uşă, să le ofer şi lor tratamentul sal­vator. Nu mă aşteptam ca povestea mea să aibă un asemenea ecou, nici să fie atâta suferinţă în ţară. Atunci, n-aveam decât câteva fire de spânz în casă şi nu mă pricepeam la toate tipurile de cancer. Cum să-i ajut pe toţi? Dar lumea era disperată, voia trata­mentul cu orice preţ. A venit un bolnav cu cancer pul­monar, căruia medicul îi mai dăduse trei săptă­mâni de trăit. I-am spus că nu ştiu dacă spânzul e bun pentru acest tip de cancer, dar el plângea şi se ruga de mine: “Domnule, înţelege că nu mai am nimic de pierdut. E ultima mea şansă! Am doar 40 de ani şi trei copii mici, gândeşte-te la ei măcar! Dau declaraţie scrisă că iau tra­tamentul pe pro­pria-mi răs­pundere.” Cum să-l refuz? Am umplut atunci un caiet cu liste de aşteptare, atâţia bol­navi voiau să încerce trata­mentul. Aşa că, de voie, de nevoie, m-am organizat. Pri­măvara, i-am cerut unui culegător de plante o can­titate mare de rădă­cini de spânz şi am început să prepar reţete perso­na­lizate, ca să nu păţească oamenii vreun necaz. Încă nu reuşisem să acopăr vechile solicitări când, la vreo două luni distanţă, primele rezultate pozitive au stârnit un nou val de cereri. Eram copleşit, aproape că nu mai aveam timp nici de avocatură, nici de familie. Am vorbit cu un medic care avea com­pe­tenţă în fitoterapie şi am deschis un cabinet îm­preună cu el, pentru că şi vecinii erau de­ranjaţi de cozile nesfârşite de oa­meni bolnavi care mă căutau. Atunci am cunoscut şi lipsa de caracter a oame­nilor… Medicii oncologi, cărora li se împuţinau pacienţii, îmi trimiteau săptămânal controale. In­vidia altor oameni, care probabil se temeau să nu mă îmbogăţesc (aveam şi un cabinet de avocatură, şi un cabinet medical), a condus la un val de deni­grări în presa locală, în care eram numit “vraciul în robă”. S-au spus atunci multe minciuni despre mine! Am fost dezgustat de tot acest circ mediatic şi am rămas cu un gust amar, dar nimeni nu-i profet în ţara lui! Am închis cabinetul, însă le-am oferit în continuare tratamentul cu spânz celor care ve­neau la recomandarea bolnavilor vindecaţi. Şi a fost mai bine aşa, pentru că m-am putut ocupa de fiecare caz în parte cu mai mare atenţie. Am învăţat tot mai mult, mi-am dat seama că spânzul are efecte surprinzătoare şi în boli de care nici măcar nu auzisem. Nu vă spun ce bucurie am când mă sună foşti pacienţi, de Sfântul Dumitru sau de Crăciun, să îmi ureze de bine… Oameni care cu mulţi ani în urmă au fost trimişi să moară acasă, dar încă trăiesc. N-am satisfacţie mai mare!

“Randamentul maxim se obţine la cancerele în stadiu incipient”

– În toţi aceşti ani, aţi căpătat o expe­rienţă uriaşă în cura cu spânz. Ce tipuri de cancer răspund cel mai bine la trata­ment?

– Practic, spânzul ajută în orice tip de cancer, dar şi în multe alte boli grave, pentru că are în compoziţie heleborină, cel mai eficient citostatic natural, care atacă celulele canceroase şi curăţă sângele. Dacă mă raportez la propriile rezultate, terapia cu spânz a avut cele mai vizibile efecte în chisturile mamare şi în cancerele de sân, în cancerele cerebrale inoperabile (am avut mai multe cazuri de glioblastom vin­decate total!), în cancerele tiroidiene, în cancerele bucale şi laringiene, în cance­rele de stomac, în cancerele pulmonare, hepatice, genitale (neoplasm de col ute­rin) şi ovariene (cura cu spânz are rezul­tate foarte bune şi în chisturile ovariene), în cancerele de pancreas, în cancerele de prostată şi testiculare, în melanoame, în cancerele de colon, în leucemii, în lim­foame Hodgkin, în ciroze hepatice şi multe altele, nici nu mi le amintesc pe toate. De asemenea, cura cu spânz ajută la eliminarea infec­ţiilor interne, vindecă sinuzitele, artritele, adenoa­mele de prostată, fibroamele uterine etc. Se ştie că spânzul are şi efecte antireumatice de excepţie. Firma Exhelios – Timişoara, care a dus mai departe cercetările doctorului Boici, produce de ani de zile preparate antireumatice pe bază de spânz. E o mare greşeală că acestei plante nu i se acordă o mai mare atenţie de către cercetătorii din domeniul medical.

– Ce importanţă are stadiul bolii în succesul tratamentului cu spânz?

– O importanţă majoră, la fel ca şi în cazul tratamentului oncologic clasic. Aici fac o precizare importantă: spânzul are randa­ment de 100% la pacienţii cu cancere în stadiu incipient, neoperate. În cazul celor care au trecut prin chinurile tra­tamentului oncologic (cu citostatice şi iradieri) şi au suportat deja intervenţii chirurgicale, rezultatul terapiei depinde de vechimea bolii şi de starea generală a pacientului. La cancerele operate, pro­centul de vindecare cu ajutorul curei cu spânz scade undeva spre 50-60%, ceea ce ar trebui să le dea multora de gândit înainte să-şi dea semnătura pentru operaţie!

“Când simţi tăişul coasei, te agăţi cu disperare de fiecare clipă pe care-o mai ai de trăit!”

– Există şi tipuri de cancer la care spânzul n-a avut niciun efect?

– Depinde ce se înţelege prin efect. Din punctul meu de vedere, spânzul e de mare ajutor. Nu doar ca tratament, ci şi în calitatea vieţii pacientului. Dacă un bolnav are un cancer în stadiu terminal, cu metastaze multiple, şansele lui de supravieţuire sunt foarte mici, desigur, dar au mai existat şi min­uni! Depinde de resursele fiecăruia, poate şi de soartă. E greu să înţelegi, dacă n-ai trecut printr-o asemenea experienţă! Nimeni nu ştie ce înseamnă pentru sufletul bolnavului o oră fără dureri, de exem­plu. Sau o zi de viaţă în plus! Când simţi tăişul coasei, te agăţi cu disperare de fiecare clipă pe care-o mai ai de trăit, credeţi-mă! În aceste cir­cumstanţe, dacă medicul oncolog îi spune bolna­vului că mai are o lună sau două de trăit, iar după tratamentul cu spânz supravieţuieşte încă un an sau doi, e un câştig sau un eşec? Cine poate să cântă­rească acest lucru? Spânzul, la fel ca alte trata­men­te naturale, nu promite în mod absolut vindecarea, dar este o alternativă viabilă! Din păcate, când un bolnav de cancer moare, indiferent de tratamentul pe care l-a urmat, familia se gândeşte ulterior că era mai bine să aleagă o altă cale. Şi e normal, din punct de vedere psihologic, pentru că durerea e mare şi pierderea unui om drag e greu de acceptat. Dar asta nu înseamnă că alegerea a fost greşită, ci că bolnavul n-a mai avut zile, n-a mai avut resurse interne să lupte cu boala.

A venit odată la mine o femeie din Vaslui cu un cancer mamar în stadiu avansat – sânul parcă ex­plodase, era carne vie, putrezită pe alocuri, mirosea oribil! M-am îngrozit când am văzut în ce hal era! I-am spus că nu cred c-o va ajuta tratamentul cu spânz, am sfătuit-o să meargă urgent la spital, să se opereze, dacă vrea să trăiască. Ea – nu şi nu! Nu voia să se opereze în niciun chip! Am pus-o să sem­neze o declaraţie, că-şi asumă responsabilitatea tra­tamentului, i-am dat gratuit preparatul de spânz şi am învăţat-o să-şi pună şi comprese pe rana de la sân. A urmat patru cure cu spânz. Ei bine, rana i s-a închis, dar nu s-a mai dus deloc la spital, nici măcar pentru un control de rutină. Mai târziu, peste vreo doi ani, m-au sunat rudele ei să-mi spună că a mu­rit. Poate că dacă se opera, avea mai multe şanse, cine ştie? Nu-mi plac bolnavii care cad în extreme. Terapiile naturale au rolul lor, însă medicina nu trebuie ignorată.

Secretele curei cu spânz

– Cum se face şi cât durează tratamentul?

– În prezent, folosesc o nouă formulă de trata­ment, care s-a dovedit mult mai eficientă. O cură cu spânz durează 17 zile. Se începe cura cu 6 ml de preparat, de trei ori pe zi, apoi se creşte gradat doza, cu încă 6 ml în fiecare zi. După 17 zile, se face pauză timp de o săptămână, apoi tratamentul se reia. Sunt necesare cinci astfel de cure, pentru un tratament complet, astfel încât organismul să-şi cureţe sângele şi să se debaraseze de toate celulele canceroase.

– Se ştie că spânzul e foarte toxic, ba chiar mor­tal peste o anumită doză, iar unele persoane pot avea reacţii adverse destul de importante. Cui îi este contraindicat acest tratament şi ce restricţii se impun în timpul curei cu spânz?

– La fabricarea preparatului folosesc numai rădăcinile unui tip de spânz care creşte în Munţii Ceahlău şi în Munţii Vrancei. V-am spus şi-n pri­mul interviu un lucru legat de toxicitatea plantelor medicinale: secretul constă în dozaj! Iar con­centraţia şi dozajul preparatului nu sunt periculoase pentru bolnavi.

Prepar tratamentul astfel încât să fie lipsit de toxicitate, să nu pună viaţa bolnavului în pericol. Dacă bei o cană cu ceai de spânz con­centrat, ai toate şansele să nu te mai trezeşti! Dar la fel se întâmplă şi cu mărul lupului, omagul, rostopasca, dediţelul sau cucuta, cu toate că unele dintre aceste plante sunt folosite în fitoterapie.

De asemenea, poţi să mori şi dacă te muşcă o viperă sau dacă ai alergie la veninul de albine, chiar dacă veninurile sunt folosite în industria farmaceutică de zeci de ani, la fabricarea diverselor preparate, pentru efectele lor curative remarcabile.

Există şi contraindicaţii, ce-i drept, dar nu ţin de toxicitatea spânzului. De exemplu, femeilor gra­­vide le este strict interzis tratamentul, pentru că prezintă risc de avort spontan. Hipertensivii cu presiunea sanguină peste 170 şi bolnavii cardiaci cu infarct miocardic în antecedente nu pot urma cura cu spânz, deoarece preparatul le creşte viteza sângelui. Nici bolnavii de diabet care fac trata­ment cu insulină nu pot lua preparatul din spânz, pentru că au metabolismul modificat şi tratamentul nu are efect.

ATENŢIE! În timpul curei cu spânz nu se pot lua medicamente vasodilatatoare, anti­biotice şi barbiturice! Indiferent de localizarea can­cerului, bolnavii trebuie să renunţe la fumat, la cafea, la alcool şi la grăsimile animale. Pe durata curei, se recomandă o alimentaţie cât mai uşoară, dar bogată în vitamine, minerale şi proteine de calitate, care asigură refacerea organismului: fructe şi legume proaspete, carne de peşte alb, ficăţei de curcan sau de găină (crescute în curte) la grătar, supă de pasăre, seminţe, alune, nuci crude.

“Cele mai bune rezultate le-au avut pacienţii tineri şi copiii”

– Bănuiesc că de-a lungul timpului n-aţi avut doar succese pe linie… Puteţi estima procentul de vindecare a cancerelor cu ajutorul spânzului?

– Mi-e greu să fac o estimare, pentru că mulţi bolnavi apelează la cura cu spânz sau la alte trata­mente naturale doar atunci când nu mai au alte opţiuni de tratament oncologic şi spitalele le închid uşile. Cei mai mulţi bolnavi vin după ce fac cure îndelungate de citostatice şi iradieri, după ce trec prin operaţii mutilante, fără niciun rezultat. De obicei sunt slăbiţi, cu organismul epuizat, fără re­sur­sele minime pentru lupta cu boala. Iar pentru a trata o boală atât de gravă e nevoie de energie şi de timp – exact ce le lipseşte, de fapt, bolnavilor de cancer! Şi asta nu e “vina” oamenilor. Cancerul nu doare, cancerul e deseori asimptomatic, şi de regu­lă e depistat în stadii avansate, atunci când şi opţiu­nile de tratament sunt mult limitate. Dacă e des­coperit în stadiul I sau II, bolnavii o iau din pripă şi se îndreaptă din start către un tratament bun, au şanse mari de supravieţuire. Însă dacă aleg terapii care nu şi-au dovedit pe deplin eficienţa, suportă consecinţele! Nu poţi să le impui un tratament sau altul, cum nu poţi nici să-i urmăreşti dacă iau tratamentul la timp sau nu întrerup cura.

Mulţi fac greşeli copilăreşti! Am fost sunat de soţia unui pacient cu cancer pulmonar, care mi-a spus, îngrijorată, că soţul ei bea câte o jumătate de litru de tărie şi fumează în continuare câte două pachete de ţigări pe zi. M-a întrebat dacă spânzul îşi mai face efectul. “Cum să-şi mai facă efec­tul, femeie? Mă mir că a trăit atâta vre­me, omul ăsta e sinucigaş!” A şi murit, vreo lună mai târziu…

Cele mai bune rezultate în terapia cu spânz le-au avut pacienţii tineri, care aveau resurse să lupte cu boala. Şi copiii răspund foarte bine la cură, am avut câte­va cazuri incredibile! La bă­trâni, însă, efectele ori apar mai greu, ori nu apar deloc, din cauza stării de de­gradare a organismului. Odată, a ve­nit o doamnă din Timişoara, să ia un tratament pentru mama sa, în vârstă de 88 de ani, care făcuse un tratament on­co­logic chinuitor şi, ulterior, suportase o operaţie de extir­pare a sânului atins de cancer. Am între­bat-o cum se simte mama. “E tare slă­bită, abia mai res­piră, nu poate să înghită nimic, e bine dacă bea o cană cu ceai zilnic şi mă­nâncă trei, patru linguri de supă, o dată la trei zile.” I-am spus: “Doamnă, lăsaţi tratamentul, luaţi degrabă trenul către casă, că aveţi drum lung de făcut! Staţi lângă mama dvs., alinaţi-i clipele pe care le mai are de trăit, că multe nu mai sunt! Am stat mult prin spi­talele oncologice şi cunosc sem­nele astea”. A in­sistat să-i dau preparatul şi a plecat spre Timişoara în aceeaşi zi. Seara, târziu, m-a sunat. Plângea, îi tremura vocea. Mi-a spus: “Aţi avut dreptate. Ma­ma s-a stins!”. E trist, dar nu poţi să-i salvezi pe toţi bolnavii de cancer.

Supravieţuitorii

– Ne puteţi da câteva exemple de cazuri care au trecut cu bine prin experienţa tragică a cance­rului, pacienţi care pot confirma vindecarea?

– Nici nu ştiu cu cine să încep. Am un caiet plin – îl deschid la întâmplare!

* ION ACHIŢEI din Iaşi, tel. 0748.023.447 – diagnosticat în 2000 cu limfom Hodgkin. Mi-l aduc bine aminte: parcă înghiţise o minge de rug­by, aşa o umflătură avea la gât, când a venit la mine. I-am dat tratamentul, iar după opt zile, m-a sunat să-mi spună că nu-l mai ia, pentru că avusese nişte manifestări groaznice. Noaptea visase un bă­trân cu plete, îmbrăcat din cap până-n picioare în alb, care i-a şoptit: “Ăsta-i leacul tău! Singu­rul!”. A continuat cura şi i-a mers foarte bine, s-a vin­decat de multă vreme. Şi-a făcut omul casă nouă în Valea Lupului, m-am întâlnit de mai multe ori cu el prin Iaşi, arată foarte bine.

* PETRU ŞARCA din Nojo­rid, jud. Bihor, tel. 0259.393.370 – diagnosticat cu tumoră la limbă. Omul acesta-i o figură! Era internat în spital când a apă­rut primul interviu despre spânz în “Formula AS”. Fusese pro­gramat pentru ope­raţie, me­dicii intenţionau să-i taie limba! Du­pă ce a citit articolul, a fugit din spital în pijama, cu o zi înainte de opera­ţie! A venit la Iaşi, i-am dat tratamentul şi în câteva luni era ca nou, nimic nu mai avea! E un om tare simpatic, mereu mă sună de sărbători să-mi mulţumească, ba de câteva ori mi-a trimis şi câte-o sticlă cu pălincă de-aia tare, de nu poţi s-o pui pe limbă!

* VICTORIŢA MIHAI din Bucureşti, tel. 0726.827.565 – diagnosticată în 2000 cu neo­plasm de col uterin. Era într-un stadiu avansat al bolii, medicii nu-i mai dădeau nicio şansă, dar fe­meia s-a ţinut de cura cu spânz, s-a vindecat şi tră­ieşte bine sănătoasă şi-n ziua de azi, după 16 ani de la necaz!

* ION FLORESCU din Constanţa, tel. 0729.935.558 – diagnosticat în 2000 cu cancer pan­creatic, în ultimul stadiu. Domnul Florescu a fost un pacient model – conştient de gravitatea bolii, a urmat cura cu spânz foarte serios, după indicaţii, mereu mă suna să-mi spună cum se simte şi mă întreba ce ar trebui să mai facă. E complet vindecat, şi-a schimbat stilul de viaţă, regimul alimentar, şi-i merge perfect. Şi el mă sună deseori, ţinem legătura şi acum.

* VASILE IGNATIUC din Suceava, tel. 0751.878.454, a avut copilaşul, de numai 9 ani, diag­nosticat în 2006 cu tumoră cerebrală. Me­dicii din Suceava l-au trimis la Spitalul Sfânta Ma­ria din Iaşi, pentru că acolo nu puteau să-i facă ni­mic. La Iaşi, neurochirurgii i-au deschis micuţului craniul şi l-au închis la loc. I-au făcut externarea, le-au spus părinţilor că-i un caz depăşit medical şi-i mai bine să-l ia acasă şi să se pregătească, pentru că nu mai are mult de trăit. Era înnebunit bietul om când a ajuns la mine – alb ca varul, tremura încon­tinuu şi vorbea incoerent, nici nu înţelegeam ce-mi zice. I-am dat o cură, dar n-a ajuns cu ea acasă – i-au furat hoţii bagajele în tren. M-a sunat din gară, disperat. “La omul sărac nici boii nu trag”, m-am gândit, şi i-am trimis alt preparat prin poştă. A venit apoi după a doua cură şi mi-a spus că deja băieţelul se simte mai bine. A treia cură i-am trimis-o tot prin colet poştal, pentru că nu mai putea lipsi de la serviciu, atâtea libere îşi luase. Când a venit în Iaşi pentru a patra cură, l-a adus cu el şi pe copilaş – a sărit puştiul la mine să-mi sărute mâinile, eram pentru el “nenea care-l făcuse bine”! S-a vindecat perfect! Acum câţiva ani, când am vorbit ultima dată cu taică-su, am aflat că are rezultate bune la şcoală, s-a dezvoltat perfect, n-are probleme de memorie sau de altă natură, nici nu zici c-a trecut printr-o asemenea încercare.

* MIHAELA PANDEL din Iaşi, tel. 0755.466.332 – diagnosticată cu glioblastom (tu­moră cerebrală malignă foarte agresivă) în 2000. Suferise biata femeie două operaţii pe creier, dar boala a recidivat de fiecare dată. A refuzat a treia ope­raţie, a ales să urmeze cura cu spânz. Au adus-o rudele la mine pe braţe, atât era de slăbită. Şi a avut noroc, s-a vindecat în câteva luni. M-am întâlnit cu ea anul trecut, prin oraş. Între timp se căsătorise, era la plimbare cu cei doi copii.

* ION CANĂ din Slatina, tel. 0747.475.995 – diagnosticat cu cancer la gât. Avea o tumoră faringo-laringiană exact ca a mea, dar la el cura cu spânz a dat rezultate excelente foarte rapid: în câ­teva luni s-a vindecat total!

* MARIA BUZATU din Vâlcea, tel. 0745.360.601 – diagnosticată în 2005 cu neo­plasm mamar. Doamna era disperată, medicii chi­rurgi i-au recomandat extirparea sânului bolnav. După o cură cu spânz s-a vindecat total, n-a mai avut nevoie nici de operaţie, nici de alt tratament.

Am foarte multe alte exemple… Important este că toţi pacienţii au învins cancerul şi sunt în viaţă după atâţia ani, fără nicun alt trata­ment! Ei sunt dovada vie că spânzul poate face adevărate minuni!

– Să ne oprim puţin la “detaliile teh­nice” ale tratamentului. Bol­navii trebuie să se prezinte per­sonal la dvs., cu analize me­di­cale?

– Nu neapărat. Mulţi bol­navi nici nu se pot deplasa, ar fi ab­surd să le cer acest lucru. Însă e musai să vorbesc la telefon cu bolnavul sau cu cineva din fa­milie, pen­tru a-mi da infor­maţii despre diverşi parametri ai să­nătăţii (tensiunea arterială, dacă bolna­vul a avut afecţiuni cardiace grave în antecedente, dacă are diabet etc.) de care ţin cont când prepar tratamen­tul. Fără analize medicale nici nu stăm de vorbă! Am nevoie de ultima foaie de externare din spital, unde sunt trecute diagnosticul, stadiul bolii, locali­za­rea formaţiunii tumorale primare şi a eventuale­lor metastaze. Am nevoie de toate aceste detalii pentru a putea face toate recomandările privind tra­tamentul cu spânz.

­­D-l DUMITRU CĂLINA poate fi contactat la tel. 0722/66.04.06 sau 0232/23.21.21

Sursa