Plata va fi făcută doar pentru cazurile în fază incipientă depistate de medicii de familie 

Medicii de familie ar putea fi recompensaţi pentru cazurile de cancer depistate de către aceştia în fază incipientă. Proiectul este iniţiat de actualul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, care încearcă să-i includă pe medicii de familie în programele de screening.

„Prin discuţiile purtate în ultima perioadă cu medicii de familie, încercăm să-i luam parteneri şi pentru orice pacient descoperit în stadiu incipient cu o asemenea afecţiune acei medici să fie compensaţi. Plata se va face pe rezultat, pe cazurile incipiente detectate”, a precizat Nicolae Banicioiu, ministrul Sănătăţii. Acesta susţine că marea problemă în România este ca pacienţii sunt descoperiţi cu cancer în stadii avansate, lucru care face boala greu tratabilă şi costisitoare. Conducerea Colegiului Medicilor din România susţine că propunerea Ministerului Sănătăţii este binevenită, iar medicul de familie ar putea fi un „paznic bun”, care la primele semne de boală să trimită pacientul la medicul specialist. „Trebuie să se găsească o metodă pentru a stimula medicii de familie să intre în echipe pluridisciplinare şi să se ocupe de acele afecţiuni care au prevalenţă mică, dar mortalitate mare. Nu e atât de dificil pe cât ar părea să se facă acest lucru”, a precizat prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Costuri mai puţine
Conducerea Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iaşi susţine, la rândul său, că implicarea medicilor de familie în programul de screening ar duce la diminuarea suferinţei bolnavilor de cancer, dar şi a costurilor privind tratamentul acestor pacienţi. „Orice acţiune de screening este benefică şi este important ca medicii de familie să se implice în activităţile de screening al cancerului de col uterin, cancerului de sân sau de colon. Este importat ca medicii de familie să-şi trimită pacienţii la medicul specialist pentru investigaţii şi să urmărească rezultatele analizelor”, a precizat ec. Mirela Grosu, managerul IRO Iaşi. Medicii susţin că şi până acum au fost implicaţi în activităţi de prevenţie. „Programul de screening al cancerului de col uterin este un program în care medicii de familie sunt implicaţi, însă mai este nevoie de susţinerea Ministerului Sănătăţii pentru a finanţa aceste programe de prevenţie”, a precizat dr. Dan Pletea, medic de familie. Cristina MIHĂILĂ

***
11.000
Aceste este numărul bolnavilor de cancer aflaţi în evidenţa Institutului Regional de Oncologie Iaşi

Data publicarii: 12/04/2014

Doriti mai multe informatii despre vindecarea cancerului? Contactati-ne acum!