Maria Treben despre 2 vindecari ale leucemiei

Sunt întrebată tot mereu de unde mi-am dobândit cunoştinţele despre plantele medicinale. Nu pot da un răspuns precis. În copilărie îmi petreceam vacanţele şcolare la familia unui inspector silvic. Aici puteam trăi şi simţi intens corelaţiile din natură într-un mod ce depăşea posibilităţile vârstei mele. Astfel, copil fiind, eram deja în stare să deosebesc orice plantă, ştiindu-i şi numele; nu-i cunoşteam însă importanţa ca plantă medicinală. Mama mea, o adeptă entuziastă a lui Kneipp, se străduia să ne crească pe noi, copiii, în mod naturist, fără influenţă chimică.

Două evenimente mi s-au întipărit în mod deosebit în minte şi viaţă pe când eram copil.

O văduvă în vârstă de aproximativ 40 de ani, mamă a trei copii şi bolnavă de leucemie, fusese trimisă acasă de la spital ca fiind un caz incurabil. Medicii îi mai dăduseră trei zile de trăit. Sora ei, gândindu-se disperată la copiii ce urmau să rămână orfani, a dus urina bolnavei la o vânzătoare de buruieni de leac din apropiere de Karlsbad. Deşi această femeie a exclamat speriată: „Abia acum veniţi!” – ierburile date au ajutat. La un consult clinic efectuat zece zile mai târziu nu s-a mai găsit nici urmă de leucemie.

Un caz asemănător s-a întâmplat cu o femeie de 38 de ani, mamă a patru copii. Şi aici era vorba de leucemie şi medicii n-au mai dat nici o speranţă. Femeia a căutat sfat tot la o vânzătoare de plante medicinale, procurându-şi ierburile corespunzătoare. Şi-a preparat zilnic câteva ceşti cu ceaiuri. De fiecare dată când trecea prin faţa lor lua câte o înghiţitură zdravănă. Chiar dacă n-ajută, n-are nici ce să-mi strice, s-a gândit. Zece zile mai târziu, rezultatul examenului medical a fost: Nici o urmă de leucemie!