Silvia Grădinaru i-a dat în judecată pe medicii din Slatina, cărora le cere daune morale de 150.000 de euro, acuzându-i că i-au distrus viața după ce au diagnosticat-o greșit.

Foto captură video stirileprotv.ro

Silvia Grădinaru: “După toate aceste ședințe, mâna începuse să nu mai am control pe ea, o găseam noaptea sub mine, i-am explicat și medicului ce dureri am început să am pe ea și mi-a zis că sunt reacțiile capsoterului.”

Ea avea dureri la umărul drept după ce s-a operat, acum câțiva ani, de cancer la sân.

Femeia a mers la un oncolog de la Spitalul din Slatina, iar acesta i-ar fi spus că boala a recidivat şi a trimis-o în București pentru investigaţii amănunţite, potrivit stirileprotv.ro.

Medicii din București i-au spus femeii că boala nu a recidivat, dar, ca să se asigure, ea a mers și la un spital din Craiova. Acolo, medicii i-au recomandat femeii să facă radioterapie şi chimioterapie.

Silvia Grădinaru a început să se trateze la Spitalul Slatina și, după ședințele grele de tratament, a observat că începuse să nu mai aibă control în mâna dreaptă. Doctorii spun că i-au spus femeii că pot apărea reacții adverse, dar disperată că nu își simte mâna, a decis să meargă la un control medical în Spania.

„Îmi pare rău că a avut reacții adverse la tratament, dumneaei a fost înștiințată că se pot întâmpla și astfel de reacții adverse, din păcate a fost una dintre persoanele la care s-au produs aceste reacții”, a spus Cristina Vodiță, medic radiolog Spitalul Slatina.

Medicul oncolog de la Spitalul Slatina, Mihaela Boștină, a declarat că nu are ce să-și reproșeze în acest caz: „Poliţia ne-a chemat să dăm declarații, am expus faptele noastre, cum a fost bilanțul, fiecare medic pentru că suntem 3 medici, nu sunt doar eu implicată. Eu zic că nu am ce să îmi reproșez în acest caz”.

Femeia a avut un șoc când medicii din Spania i-au spus negru pe alb că boala nu recidivase. Mai mult, spaniolii i-au cerut să înceteze imediat radioterapia şi chimioterapia, care au declanşat o necroză la umăr.

Doriti mai multe informatii despre vindecarea cancerului? Contactati-ne acum!