O jurnalistă din SUA a fost diagnosticată cu cancer la sân după ce şi-a efectuat o mamografie în direct, în timpul matinalului „Good Morning America”.

Amy Robach fusese de acord să participe la un consult medical filmat în cadrul unei campanii organizate de ABC News, ce avea ca scop educarea femeilor cu privire la depistarea timpurie a cancerului la sân.

După momentul respectiv, femeia în vârstă de 40 de ani a fost chemată pentru efectuarea unor noi analize care, în cele din urmă, i-au relevat existenţa unei tumori maligne, relatează Hollywood Reporter.

„Înainte credeam că este imposibil să am cancer. Fac mult sport, mănânc sănătos, am grijă de mine, iar în familie nu au mai existat astfel de cazuri”, a explicat Amy.

Cu toate acestea, medicii au anunţat-o că are nevoie de o dublă masectomie. Astfel, femeia va fi supusă unei intervenţii chirurgicale: „Mamografia aceea ţi-a salvat viaţa”, au spus specialiştii.

„Ştiu că am o luptă grea de dus mai departe, dar ştiu, de asemenea, că am pentru ce să lupt. Sunt atât de recunoscătoare pentru faptul că mi-am făcut mamografia în ziua aceea, la <Good Morning America>… Încă îmi amintesc cuvintele lui Robin (prezentatoarea emisiunii, n. red) atunci: <Dacă facem asta în direct şi salvăm o viaţă, asta este cel mai important>, mi-a spus ea. Nu ne-am gândit niciodată că va fi vorba chiar despre viaţa mea”, a povestit Amy.

sursa: gandul.info, 13.11.2013

Doriti mai multe informatii despre vindecarea cancerului? Contactati-ne acum!