aspirina medicamente medicament

O doză mică de aspirină pe zi reduce semnificativ rata deceselor cauzate de mai multe tipuri de cancer, arată un studiu al cercetătorilor de la Oxford, citat de BBC. Decesele ar scădea cu o cincime, susține cercetarea publicată în revista medicală Lancet.

Specialiştii de la universitatea britanica, care au realizat studiul pe 25.000 de pacienţi, susţin că beneficiile aspirinei depăşesc riscurile de sângerare care îi sunt asociate . Se cunoaşte deja că aspirina reduce riscul de atac cerebral şi pe cel de infarct în rândul celor vulnerabili la aceste afecțiuni, însă efectul de protecţie împotriva bolilor cardiovasculare la adulţii sănătoşi este mic, în cazul acestora aspirina sporind riscul sângerărilor stomacale.

Cu toate acestea, noul studiu arată că în cântărirea riscurilor şi beneficiilor aspirinei trebuie luat în calcul și efectul de protecţie împotriva cancerului. Pacienţii care au luat aspirină au riscat cu 25% mai puţin să moară din cauza cancerului în perioada de probă şi cu 10% mai puţin din orice altă cauză comparativ cu pacienţii care nu au luat spirină.

Tratamentul cu aspirină a durat între patru şi opt ani, însă monitorizarea a 12.500 de pacienţi pe termen lung a arătat că efectul de protecţie a continuat timp de 20 de ani atât la bărbaţi, cât şi la femei. Profesorul Peter Rothwell, cercetătorul care a condus studiul, a declarat că rezultatele ar fi şi mai îmbucurătoare în cazul unui tratament mai îndelungat cu aspirină.

Riscul de deces cauzat de cancer a fost redus cu 20% după 20 de ani, reducerea fiind de 40% pentru cancerul intestinal, 30% pentru cancerul la plămâni, 10% pentru cancerul de prostată şi 60% pentru cancerul esofagian. Reducerea pentru cancerele de pancreas, stomac şi creier a fost dificil de cuantificat din cauza numărului mic de decese. De asemenea, informaţiile nu au fost suficiente pentru a evalua efectul asupra cancerului la sân și a celui ovarian. Dar studiile privind aceste tipuri de cancer sunt în curs de desfăşurare.

Beneficiile aspirinei au fost evidenţiate ca urmare a unui tratament cu o doză zilnică de 75 mg. Profesorul Rothwell a mai spus că riscul sângerărilor interne majore este de 1 la 1.000 și că aspirina dublează acest risc. Pericolul este foarte scăzut în categoria mijlocie de vârstă, dar creşte dramatic peste 75 de ani. Vârsta la care ar trebui să luăm în considerare tratamentul cu aspirină ar fi 45-50 de ani, pe o perioadă de 25 de ani, recomandă cercetătorul.

Foto: EPA

Doriti mai multe informatii despre vindecarea cancerului? Contactati-ne acum!