Compania Johnson & Johnson știa de câteva decenii că în pudra pentru copii pe care o produce există azbest, care poate provoca diverse boli, inclusiv cancerul, arată o investigație a agenției de presă Reuters, care a fost publicată vineri, informează Mediafax.

pudra de talc

În prezent, compania este implicată în câteva mii de procese sub acuzația că produsele realizate conțin substanțe cancerigene. După mai multe decenii de acuzații, anul acesta, J&J a fost obligată să prezinte mii de paginii de documente interne confidențiale avocaților a peste 11.700 de reclamanți. Acuzatorii susțin faptul că talcul din produsele companiei provoacă, printre alte boli, și cancer.

Documentele interne arată că, între 1971 și 2001, în produsele J&J în care exista pudră de talc a fost semnalată prezența azbestului, iar oficialii companiei, cercetătorii, doctorii și avocații din cadrul acesteia erau îngrijorați de modul în care să abordeze această problemă.

Începând cu 2012 până în prezent, J&J a pierdut deja câteva cazuri răsunătoare, în urma cărora a trebuit să achite mai multe miliarde de dolari. Pe lângă diverse tipuri de cancer, cele mai multe acuzații au fost făcute de femei care susțin că s-au îmbolnăvit de cancer ovarian, în urma utilizării pudrei de talc a companiei drept antiperspirant sau deodorant.

Reuters susține că i-a prezentat companiei acuzațiile din cadrul investigației sale, dar, până joi seara, reprezentanții J&J nu au făcut niciun comentariu pentru agenția de presă citată.